Video Podul peste Dunăre de la Brăila este aproape gata. A fost turnat primul strat de asfalt

Data publicării:
pod braila
Podul peste Dunăre de la Brăila. Foto: captură Digi24/ Viorel Esanu

Mult așteptatul pod peste Dunăre este aproape gata, iar Ministerul Transporturilor dă asigurări că la vară podul va fi deschis circulației. Asfaltarea podului de la Brăila este în plină desfășurare, iar zeci de muncitori lucrează pentru a preda lucrarea la termen.

Constructorul a terminat aplicarea celui de-al treilea strat de hidoizolație pe viaduct, iar inspectoratul de stat a decis că este momentul să se înceapă turnarea asfaltului.

Se asfaltează întâi pe sensul de mers de la Brăila spre Tulcea, iar constructorul spune că până la sfarşitul lunii, adică în numai o săptămână, tot podul va fi asfaltat, dacă vremea este bună.

Viorel Eşanu - inginer de şantier: Am asfaltat calea 1, calea 2 este deja aplicată hidroizolația și acest bonding cord, această vopsea de culoare roșiatică, care se va activa la momentul când se așterne această mixtură.

Jurnalist: Câte straturi mai urmează?

Viorel Eşanu - inginer de şantier: Încă două peste cel pe care îl vedeți în spatele meu.

Ovidiu Cătănoiu - şef lucrări: Lucrarea se îndreaptă către final, mult doritul pod va avea în final asfalt. Săptămâna viitoare probabil primele două straturi pe ambele căi, dacă vremea ne permite.

După asfaltare, mai e un singur pas.

Viorel Eşanu - inginer de şantier: Imediat ce se finalizează asfaltarea vom intra să punem parapetele de siguranță și cele de pe banda mediană, stâlpii de iluminat, marcaj și toate lucrările ce trebuie finalizate ca să putem deschide traficul.

Dacă la pod situația este îmbucurătoare, realizarea drumurilor de legătură este întârziată. Sunt multe lucrări nefinalizate, atât la Măcin, în județul Tulcea, cât și pe partea brăileană. Lucrările la acest obiectiv au început în primăvara anului 2019, iar investiția este de aproximativ 500 milioane euro.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
Medicul rezident de 28 de ani care a murit la Spitalul Universitar și întrebarea pe care sistemul o evită...
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei