Sari la conținut
News Alert

2016, anul în care Iohannis a fost mult mai prezent în spațiul public

Anul 2016 a însemnat o schimbare radicală de discurs şi prezenţă publică a preşedintelui Klaus Iohannis. Mai ales în cea de-a doua parte, în preajma şi în timpul campaniei electorale. Şeful statului a fost mult mai prezent în spaţiul public şi a avut un discurs mult mai tranşant. A avut şi câteva teme centrale: premier fără probleme penale şi un parlament mai curat.

Cu două săptămâni înainte de campanie, Klaus Iohannis a anunţat clar că va desemna doar un premier asumat politic. Ceea ce a ridicat imediat semne de întrebare în privinţa lui Dacian Cioloş. Putea sau nu acesta să fie premierul PNL, din moment ce nu dorea să se înscrie în partid şi să participe activ la campanie? După câteva zile, preşedintele a venit cu precizări care îi deschideau calea lui Dacian Cioloş către un nou mandat.,

În schimb, pentru Liviu Dragnea uşile se închideau. Şeful statului a precizat că nu va nominaliza un condamnat.

Discursul preşedintelui a devenit mult mai tranşant, chiar acid, la adresa adversarilor politici. Care şi ei l-au atacat fără menajamente.

„Vorbim de domnul Tăriceanu, cel care a fost urmărit penal pentru minciună, chiar dat în judecată pentru minciună penală. Eu nu cred că omul este chiar preocupat de independența justiției, cred că se preface și urmărește de fapt să scape de justiție”, afirmă Klaus Iohannis.

„Ar fi bine dacă s-ar putea lăuda tot atâtea lucruri câte am făcut eu în mandatul de prim-ministru. Când o să aibă aceleaşi realizări atunci sigur că putem începe să ne apelăm aşa într-o formulă mai puţin protocolară”, spunea Călin Popescu Tăriceanu.

„Asta-i din capitolul hoţul strigă hoţii. Eu, Klaus Iohannis, nu am fost niciodată, în nicio calitate, urmărit penal. Această coaliţie antijustiţie, formată din penali celebri, încearcă să-şi spele imaginea aruncând astfel de lucruri în spaţiul public. Eu rămân la părerea mea, cei cu dosare nu au ce căuta în vârful politicii”, declara Klaus Iohannis.

Războiul s-a înteţit în preajma Zilei Naţionale, când şeful statului a anunţat că cei cu probleme penale nu pot participa la Parada de I decembrie, de la tribuna oficială. Au fost direct afectaţi Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea.

„Este o cutumă, în toate statele democratice, ca politicieni care au probleme de rezolvat cu Justiţia fac un pas înapoi până îşi rezolvă problemele. Pentru a acoperi această lacună cutumară, am hotărât să fac invitaţiile aşa cum bine ştiţi”, spune Klaus Iohannis, președintele României.

Alegerile au trecut. Discursul împotriva accesului persoanelor cu probleme penale în Parlament nu a avut succesul scontat. Mulţi aleşi cu dosar au reintrat în camera Deputaţilor sau în Senat. PNL a obţinut un rezultat slab, iar PSD şi ALDE au făcut majoritatea necesară care să impună premierul. Totuşi, în primele zile, liberalii au încercat crearea unei mari coaliţii de dreapta. Călin Popescu Tăriceanu era cheia acestei improbabile coaliţii.

„Pot să vă confirm că au fost între-adevăr numeroase încercări de a fi convinşi să ne raliem unei astfel de formule, aşa numita formulă de centrul dreapta. Mi s-a propus chiar să preiau conducerea PNL: Am avut o discuţie cu preşedintele”, afirma Călin Popescu Tăriceanu.

Aşa s-a aflat faptul că însuşi preşedintele avusese discuţii cu şeful Senatului.

„Am avut o discuţie cu domnul Tăriceanu, a fost o discuţie informală, o discuţie politică şi nu s-a referit la PNL”, declara Klaus Iohannis.

Negocierile nu au avut succes, ALDE a rămas alături de PSD, care a propus-o premier pe Sevil Shhaideh, un apropiat colaborator al lui Liviu Dragnea . Imediat au apărut informaţii că soţul acesteia a lucrat pentru Ministerul Agriculturii din Damasc peste 20 de ani şi că este un apărător al regimului Bashar Al-Asad. După două zile de consultări la Cotroceni şi o mare aşteptare din partea tuturor, preşedintele a făcut o declaraţie neaşteptată. A anunţat că amână decizia până după Crăciun.

„PSD a propus-o pe doamna Shhaideh , iar PMP pe domnul Tomac. În zilele următoare voi avea discuții pe aceste teme, iar desemnarea va avea loc după Crăciun”, conform președintelui României, Klaus Iohannis.

Săptămâna aceasta, toată lumea aşteaptă marele anunţ al preşedintelui privind premierul desemnat. O întrebare este pe buzele tuturor: O va accepta sau nu şeful statului pe Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier.

Etichete: calin popescu tariceanu , liviu Dragnea , klaus iohannis , dacian ciolos , schimbare iohannis

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale