Sari la conținut

30 de aleşi trebuie să se decidă între postul local şi cel naţional

Ales local sau naţional? Este întrebarea la care trebuie să răspundă peste 30 de deputaţi şi senatori, care au avut un an cu succes în două tipuri de alegeri: locale şi parlamentare. Numai că trebuie să se hotărască ce funcţie păstrează. Până acum, doar doi dintre ei au renunţat la Parlament pentru posturile locale, obţinute în vara trecută.

Cei mai mulţi primari şi consilieri care au obţinut mandate de parlamentar sunt social-democraţi. Emanoil Savin a fost nouă ani primarul staţiunii Buşteni. Acum este parlamentar.

Emanoil Savin, senator PSD, fost primar al oraşului Buşteni: „Am considerat că pot să fac mai multe lucruri din Parlamentul României decât din funcţia de primar.”

Lia Olguţa Vasilescu era la al doilea mandat de primar al Craiovei, funcţie pe care susţine că nu ar fi vrut să o părăsească.

Lia Olguţa Vasilescu, deputat PSD, fost primar al municipiului Craiova: „Eu îmi doresc să fiu primar. Sunt soldat disciplinat al partidului. Ce mi se va spune, asta voi face.”

Şi partidul a decis că are nevoie de Lia Olguţa Vasilescu nu doar în Parlament, ci şi la Palatul Victoria, în funcţia de ministru al Muncii.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Ei (primarii şi consilierii – n.r.) nu au candidat ca să tragă lista. Din moment ce au mers în campanie, şi au vorbit cu oamenii, sşi le-au spus oamenilor să aibă încredere în ei, atunci vor rămâne aici, în Parlament.”

Regulile partidului nu se aplică, însă, în toate cazurile. Doi deputaţi şi-au dat deja demisia din Parlament, ca să revină în consiliile locale. Printre ei, Călin Dobra. Se întoarce la Consiliul Judeţean Timiş, după ce Sorin Grindeanu, fost preşedinte al Consiliului, a fost numit premier. În tabăra Opoziţiei, toţi primarii ori consilierii care au candidat pentru Parlament au ales să rămână.

Cătălin Toma, senator PNL, fost primar al comunei Jariştea: „Un primar adevărat îşi cunoaşte oamenii şi nu numai fizic, ci şi cu problemele şi bucuriile. Pasul pe care l-am făcut acum este tocmai pentru a putea ajuta această comună şi din altă postură.”

Robert Turcescu, deputat PMP, fost consilier general al Capitalei: „N-am plecat uşor, cu gând uşor din postura de consilier general al capitalei, însă am observat un lucru trist. Felul în care funcţionează în Consiliul General al Capitalei, majoritatea PSD- ALDE, nu dă practic nicio şansă Opoziţiei.”

Nicuşor Dan, deputat USR, fost consilier general al Capitalei: „Pe foarte multe chestiuni, interesele bucureştenilor pot fi reprezentate mai bine de la nivel central, decât de la nivel local.”

Politicienii cu mandate de parlamentar şi de primari ori consilier trebuie să aleagă una din cele două funcţii până pe 3 februarie.

Sursa: Digi24

Pe aceeași temă