Administraţia Prezidenţială a încurcat ziua imnului. T. Băsescu: Gafa, penalizată cu 10% din salariu

Data publicării:
imn

„Ziua de 29 iunie, când toți românii sărbătoresc Imnul Naţional, ne oferă un bun prilej să înțelegem cât de important este să fim uniți în jurul valorilor noastre naționale”, se spune în comunicatul Preşedinţiei.

Şeful statului le cere românilor să cinstească Imnul naţional „Deşteaptă-te române”. Din 1998, ziua imnului se sărbătoreşte pe 29 iulie pentru că în această zi, în 1948, el a fost intonat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Valcea. Versurile sale ii apartin lui Andrei Mureșanu, iar muzica a fost compusă de Anton Pann.

La scurt timp, pe site-ul președinției a fost postat un mesaj prin care oficialii administrației precizează: „Dintr-o regretabilă eroare tehnică, mesajul Președintelui României, Traian Băsescu, cu ocazia zilei Imnului Național, a fost transmis sâmbătă, 29 iunie a.c.. Menționăm că, potrivit Legii 99/1998 pentru proclamarea zilei Imnului Național al României, această zi se sărbătorește în data de 29 iulie. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri pricinuite”.  


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri