Adrian Nica: ANAF i-a comunicat lui Iohannis suma pe care o datorează pentru chiria casei din Sibiu şi i-a cerut predarea imobilului

Data publicării:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis / Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele ANAF, Adrian Nicuşor Nica, a declarat marţi că fostului preşedinte Klaus Iohannis i s-a solicitat predarea imobilului care nu îi mai aparţine şi i s-a comunicat suma pe care o datorează din închirierea acestuia.

„ANAF a comunicat persoanelor respective suma pe care o datorează şi, totodată, le-a solicitat predarea imobilului în cauză, care nu le mai aparţine. În perioada următoare o să îl predea şi o să vă comunicăm public preluarea imobilului. Practic, în cazul respectiv, sunt două paliere - preluarea bunurilor care au generat veniturile şi, după aceea, recuperarea banilor obţinuţi de domnia sa din închiriere. Prima etapă cred că se va înfiinţa în curând, în ceea ce priveşte a doua etapă sper că orice demnitar de rang înalt al statului să plătească bunurile respective, să nu ajungem într-o cale de atac şi să începem cu procese", a explicat Nica, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă a primit un răspuns de la Iohannis, acesta a precizat: „Sunt date pe care nu pot să le fac publice. În perioada următoare, după ce încheiem discuţia pe preluarea bunurilor cu domnia sa, o să facem public ceea ce înseamnă sumele datorate. Sumele datorate pot fi plătite doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Sper că va preda imobilul de bună voie, vorbim de un fost demnitar. Există un termen, nu vi-l pot spune. Avem un răspuns, nu vă pot comunica datele răspunsului".

Adrian Nica a mai spus că în cazul în care fostul preşedinte va depăşi termenul până la care trebuie să plătească ceea ce datorează va fi executat silit „ca orice român".

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”