Video Blocaj total: Învestirea noului Guvern se amână, nu ies voturile. PSD decide duminică dacă îl susține pe Veștea
A patra zi de negocieri pentru Guvernul Veștea aduce tensiuni tot mai mari pe scena politică. Sorin Grindeanu a intrat nervos în ședința PSD și a anunțat colegii de partid că votul se amână pentru săptămâna viitoare. Duminică, conducerea PSD intră din nou în ședință, în aceeași zi în care are loc și Congresul PNL, unde va fi propusă excluderea lui Veștea din partid.
Decizia PNL de a-i exclude pe cei care votează Guvernul Veștea, atacată în instanță
ACTUALIZARE 15:58 Tabăra ostilă lui Ilie Bolojan a atacat în instanță decizia luată de PNL luni seară care prevede excluderea din partid a parlamentarilor care votează Guvernul lui Adrian Veștea, au declarat surse liberale pentru digi24.ro. Detalii aici
Cum arată programul de guvernare al lui Veștea
ACTUALIZARE 13:48 În căutarea unei majorități parlamentare, echipa lui Adrian Veștea a realizat și un prim draft al programului de guvernare. În linii mari, acesta continuă programul propus de Guvernul Bolojan, dar promite să elimine si blocajele acolo unde măsurile nu au dat roade.
Programul nu cuprine, însă, măsurile fiscale pe care PSD la ceruse anterior Guvernului Tomac - renunțarea la austeritate, scăderi de TVA, creșterea salariului minim și modificări în privința CASS. Mai multe detalii AICI.
„Încetați cu minciunile”. Bolojan îi răspunde lui Grindeanu
ACTUALIZARE 13:07 Ilie Bolojan susține că niciodată nu a fost de acord cu învestirea unui Guvern tehnocrat, după criticile lui Sorin Grindeanu.
„Încetați cu minciunile folosite pentru a vă justifica eșecurile, fuga de răspundere și comportamentul neprincipial! (...) Am spus public că aceasta ar fi putut fi una dintre soluțiile teoretice constituționale, în funcție de îndeplinirea unor condiții care nu au fost îndeplinite”, a scris Bolojan pe Facebook.
Liderul PNL a subliniat că „nu s-a pus problema” să tranzacționeze funcții în schimbul vreunui acord. „De la începutul acestei crize, declanșate pentru distrugerea PNL, ar fi trebuit să înțelegem măcar cât de scurte sunt picioarele minciunii. Ca și ale trădării, de altfel”, a mai transmis Bolojan.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Semnal de la Bruxelles. Manfred Weber, discuție cu Bolojan
ACTUALIZARE 13:00 Manfred Weber, președintele Partidului Popular European (PPE), a anunțat, într-o postare pe rețelele sociale, că a avut o discuție telefonică cu premierul României și președintele PNL Ilie Bolojan, în care i-a mulțumit acestuia pentru „politicile clare” pe care le pune în aplicare în cadrul Guvernului. Liderul PPE i-a transmis urări înaintea Congresului PNL de duminică.
Stenograme. Grindeanu atacă PNL, USR, UDMR în ședința de partid
ACTUALIZARE 12:57 Sorin Grindeanu i-a atacat, pe rând, pe liderii PNL, USR și UDMR pentru că „sunt preocupați doar să înjure PSD-ul”. Potrivit stenogramelor, liderul social-democraților i-a criticat pentru că inițial au spus că vor susține un Guvern tehnocrat, apoi unul politic și apoi s-au răzgândit.
Grindeanu nu mai vrea cu USR la guvernare, dar a avut o problemă și cu UDMR, după ce Kelemen Hunor a anunțat că nu va susține Cabinetul Veștea. Mai multe detalii AICI.
Fritz sare în apărarea UDMR
ACTUALIZARE 12:36 Preşedintele USR, Dominic Fritz, cere instituţiilor statului să intervină, acuzând că a fost aprins focul urii interetnice, după ce UDMR a anunţat că nu susţine un premier care negociază pe faţă cu AUR. „Ştiu ce înseamnă pacea interetnică, dar ştiu şi cât de fragilă este când cineva decide s-o instrumentalizeze politic”, afirmă Fritz, adăugând că „sistemul clientelar care şi-l doreşte pe Adrian Veştea prim-ministru e în stare să genereze ură interetnică doar ca să-şi instaleze guvernul”.
PSD schimbă foaia. Grindeanu pune sub semnul întrebării sprijinul pentru Veștea
ACTUALIZARE 11:47 Sorin Grindeanu a ieșit nervos din ședința cu grupurile parlamentare ale PSD. Liderul social-democraților a lăsat de înțeles că sprijinul PSD pentru Veștea nu este garantat, iar partidul va avea o ședință duminică, în aceeași zi cu Congresul extraordinar al PNL, pentru a decide dacă susțin viitorul cabinet:
„Mi-aș dori duminică după amiază să închidem dezbaterile interne. Să avem un Consiliu Politic și să decidem dacă intrăm în Guvernul Veștea.”
„Ilie Bolojan și USR au un proiect politic comun: înjurătura la adresa PSD”, a mai spus Grindeanu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Votul se amână: Veștea ar putea veni în Parlament abia săptămâna viitoare
ACTUALIZARE 11:20 Liderul PSD i-a anunțat pe social-democrații reuniți în sedință la Parlament că votul pentru Guvernul Veștea cel mai probabil va avea loc la începutul săptămânii viitoare, luni sau marți, au declarat surse pentru digi24.ro. În acest moment, Veștea nu a reușit să aibă majoritatea necesară.
USR: Guvernul Veștea nu are susținere
ACTUALIZARE 11:19 Vicepreşedintele USR Radu Mihaiu susține că Guvernul Veştea nu are susţinere, iar „această mascaradă trebuie oprită”. În opinia sa, Cabinetul Veştea are multe voturi lipsă.
ACTUALIZARE 11:17 Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat că PNL are nevoie de Congres pentru a-și clarifica rapid direcția.
„În perioadele complicate, amânarea deciziilor nu ajută. Din contră, este nevoie de asumare. Tocmai de aceea, organizarea unui Congres Extraordinar al PNL este un pas necesar", a scris Abrudean pe Facebook.
Grindeanu, nervos la ședința PSD
ACTUALIZARE 11:10 Sorin Grindeanu a ajuns la sedința cu senatorii și deputații PSD. Întrebat dacă a găsit PSD „marioneta” perfectă pentru funcția de premier, Grindeanu a răspuns: „Pe Ilie Bolojan”.
Grupul anti-Bolojan din PNL, la prima reuniune a BPN, după scandalul din partid. Gorghiu: Platforma conservatoare nu e împotriva cuiva
Bucureștiul țintește din nou finala UEFA Europa League. Candidatura României, pe ordinea de zi a Guvernului
Alexandru Nazare, despre deblocarea posturilor pentru Spitalul „Marie Curie”: „Așteptăm acest memorandum și-l avizăm pe loc”
Incendiile fac ravagii în Spania: peste 32.000 de hectare au ars, iar flăcările se apropie de un mare oraș
România a plătit peste 400.000 de dolari pentru chiria ambasadei din Libia, care nu mai există de 12 ani, spune Oana Țoiu
Intotero, vehiculată la Cultură: „Nu m-a contactat nimeni”
ACTUALIZARE 10:43 Întrebată, la Digi24, dacă este în calcul pentru a prelua Ministerul Culturii, Natalia Intotero a transmis:
„Nu pot să vă confim această informație deoarece cu mine nu s-au purtat discuții. Nici din partid, nici din partea premierului desemnat, nu m-a contactat nimeni. Așteptăm să vedem cînd ajunge premierul desemnat să depună programul de guvernare și lista. Ulterior să decidem calendarul. Eu cred că e normal ca înainte de a fi cineva pe o listă, să se poarte discuții cu acea persoană.”
Liberalul Adrian Cozma a subliniat că PSD ar trebui să își asume guvernarea. „PSD fuge de responsabilitate și încearcă să arunce vina pe PNL. Ar fi fost normal să își asume guvernarea, să vină cu o soluție. Domnul Grindeanu să își asume guvernarea”, a spus acesta.
În replică, Intotero i-a rugat pe liberali să îl voteze pe Grindeanu, dacă va fi organizată o nouă rundă de consultări la Cotroceni și va fi propus un premier PSD:
„PNL să îl voteze pe Grindeanu premier, dacă vor mai fi consultări”
„Am spus dintotdeauna că în PSD sunt oameni pregătitți și prima opțiune este Sorin Grindeanu. Și am să îl rog pe domnul Cozma ca cei din PNL, dacă vor mai fi consultări, să voteze ca Grindeanu să fie premierul României. Nu fugim de guvernare.”
Modificări pe lista miniștrilor: Marian Neacșu, în calcule pentru MAI
ACTUALIZARE 10:25 Lista miniștrilor Cabinetului Veștea a suferit modificări. Liderii politici au negociat intens în ultimele zile pentru sprijinul parlamentar, dar inclusiv pentru funcțiile din viitorul Guvern. Astfel, potrivit informațiilor Digi24, social-democratul Marian Neacșu, mâna dreaptă a lui Sorin Grindeanu, este luat în calcul la Interne. Un nume nou este și cel al lui Sorin Cîmpeanu (PNL) la Apărare, după ce anterior fusese vehiculat numele Nicoletei Pauliuc.
Luca Niculescu – Ministerul de Externe
Sorin Cîmpeanu (PNL) – Ministerul Apărării
Marian Neacșu (PSD) – Ministerul de Interne și vicepremier
Alexandru Nazare (PNL) – Ministerul Finanțelor
Alexandru Rogobete (PSD) – Ministerul Sănătății
Sorin Costreie – Ministerul Educației
Natalia Intotero (PSD) - Ministerul Culturii
Radu Marinescu (PSD) – Ministerul Justiției
Florin Manole (PSD) – Ministerul Muncii
Bogdan Ivan / Daniel Zamfir (PSD) – Ministerul Energiei
Alina Gorghiu (PNL) – Ministerul Fondurilor Europene și vicepremier
Cristian Pistol – Ministerul Transporturilor
Florin Barbu (PSD) – Ministerul Agriculturii
Peiu neagă că AUR a fost contactat pentru susținerea Guvernului Veștea
ACTUALIZARE 10.00 AUR anunță că nu va susține învestirea Guvernului Veștea și respinge ideea unei majorități care să voteze noul Executiv. Senatorul Petrișor Peiu afirmă că formațiunea nu a fost contactată pentru negocieri și critică atât modul de desemnare a premierului, cât și programul de guvernare: „Nimeni - nici Grindeanu, nici Nicușor Dan, nici Veștea - nu ne-au contactat, nu ne-au cerut să votăm guvernul. Cum pot să votez un guvern?”, a declarat Peiu. Detalii aici.
Știrea inițială
PSD face ultimele calcule pentru Guvernul Veștea
Negocierile pentru învestirea Guvernului Veștea au intrat într-o etapă decisivă, iar conducerea PSD se reunește joi la Parlament pentru a verifica dacă se poate baza pe toți deputații și senatorii partidului în susținerea premierului desemnat din PNL. Potrivit surselor politice, există semnale că unii parlamentari social-democrați ar putea să nu voteze noul Executiv.
În acest context, liderul PSD, Sorin Grindeanu, și apropiații săi au purtat în ultimele trei nopți negocieri intense pentru a asigura cele 233 de voturi necesare învestirii Cabinetului. Surse Digi24 susțin că au existat discuții inclusiv cu liderul AUR, George Simion, dar și cu deputați și senatori ai formațiunii, în încercarea de a obține sprijin parlamentar. Oficial, AUR a negat astfel de negocieri.
Negocieri inclusiv cu parlamentari AUR pentru strângerea majorității
Miza este cu atât mai mare cu cât PSD depune eforturi pentru susținerea unui premier care nu provine din partid, ci din PNL. Iar nemulțumirile din interiorul formațiunii conduse de Sorin Grindeanu complică și mai mult ecuația votului din Parlament.
Miercuri, liderul PSD și mai mulți membri ai conducerii partidului au petrecut ore întregi în ședințe și negocieri, iar apoi s-au retras la o vilă de protocol, unde au continuat discuțiile alături de apropiați ai premierului desemnat Adrian Veștea. Principala problemă rămâne, potrivit surselor politice citate de Digi24, asigurarea majorității parlamentare.
În ciuda calculelor care arată că nu are 233 de voturi, Adrian Veștea a anunțat că va depune în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor, dând astfel startul procedurilor de învestire.
Ultimele calcule: mesajul premierului desemnat
Într-un mesaj publicat pe Facebook, premierul desemnat a precizat că se lucrează la forma finală a programului de guvernare și a făcut apel la responsabilitate, pledând pentru „mai puține orgolii și dispute politice și mai multă responsabilitate”, într-un mesaj asemănător celui transmis recent de președintele Nicușor Dan.
Adrian Veștea susține că evenimentul va avea loc „în prima parte a zilei de joi”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Fiecare măsură este analizată cu responsabilitate din perspectiva impactului bugetar, astfel încât să respectăm țintele asumate privind deficitul și să prezentăm un plan realist, aplicabil și sustenabil. Obiectivul nostru este să găsim echilibrul corect între nevoile reale ale societății și posibilitățile bugetare ale statului. În această perioadă, evaluăm cu atenție fiecare propunere, astfel încât măsurile incluse în programul de guvernare să fie eficiente și să poată fi puse în practică. Sunt încrezător că România va avea în foarte scurt timp un Guvern funcțional, capabil să asigure stabilitate, predictibilitate și soluții concrete pentru cetățeni”, a scris Veștea în mesajul online.
„Mai puține orgolii și dispute politice! Mai multă responsabilitate!,” invocă premierul desemnat.
Editor : C.A.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News