Adriana Săftoiu propune PNL să-i retragă de pe liste pe parlamentarii cu 3-4 mandate

Data publicării:
adriana saftoiu la digi

 

”Ştiu că e destul de greu să renunţi la un moment dat la ideea că eşti parlamentar, mai ales după ce ai trei-patru mandate, dar eu cred că ar trebui să fie şi o alegere a unor colegi care se află deja la al patrulea mandat şi când spun lucrul acesta mă refer la faptul că, zic eu, 16 ani pe care i-ai avut, uneori chiar 20 la dispoziţie să arăţi ţării ce poţi să faci pentru ea sunt suficienţiȚ, a declarat Adriana Săftoiu într-un interviu la RFI.

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai explicat că nu este susţinătoarea ideii că „oamenii tineri ca vârstă neapărat sunt cei mai buni, ba chiar cred că ai nevoie de experienţă parlamentară, dar în egală măsură, suntem într-un moment în care e limpede că cetăţenii au o reacţie nu foarte bună la figuri pe care le consideră deja erodate, de prea mult timp pe scena politicii, prea obişnuite în comoditate şi în privilegii (...)''

„Cred că PNL va trebui să aibă curaj şi să abordeze aceste liste parlamentare aşa cum o cer cetăţenii", a declarat Adriana Săftoiu.

Inițiativa Adrianei Săftoiu referitoare la retragerea parlamentarilor cu mai multe de trei sau patru mandate, dacă ar fi aplicată, ar viza nume precum Crin Antonescu și Ioan Oltean, cu câte șase mandate, Vasile Blaga și Puiu Hașotti, cu cinci mandate la activ, Anca Boagiu (4 mandate), dar și Mihai Voicu sau Dan Motreanu, intrați în politică la începutul anilor 2000, care au ocupat funcții importante în partid în oricare dintre configurațiile de putere în PNL și care au deja câte trei mandate.

Adriana Săftoiu a avut un singur mandat de deputat și a demisionat înainte de încheierea mandatului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri