Aflat în penitenciar, Sorin Ovidiu Vîntu face topuri ale politicienilor şi miniştrilor

Data actualizării: Data publicării:
vintu sov agerpres_4645398

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a făcut un top al politicienilor, în fruntea căruia se află Călin Popescu Tăriceanu, precum şi un top al miniştrilor, condus de Petre Daea. Vîntu admite însă că preferatul său rămâne Adrian Năstase, pe care îl descrie ca fiind „un om cu o capacitate de a înţelege şi de a acţiona cum ţara asta nu va mai da atât de curând”.

vintu sov agerpres_4645398
Foto: Agerpres

În topul politicienilor realizat de Sorin Ovidiu Vântu se află: Călin Popescu Tăriceanu, Cristian Diaconescu, Şerban Nicolae, Cătălin Ivan, Titus Corlăţean şi Claudiu Manda.

Ne place sau nu, ei sunt cei care astăzi trebuie să găsească soluţiile pentru a recupera suveranitatea statului român. Până în momentul în care generaţia ta va avea inteligenţa şi tăria să impună o altă formă de guvernământ, va trebui să te încrezi în câţiva dintre cei care n-au fost încă descăpăţânaţi de „minunaţii noştri parteneri strategici". Preferatul meu rămâne în continuare Adrian Năstase, un om cu o capacitate de a înţelege şi de a acţiona cum ţara asta nu cred că va mai da atât de curând. Din nefericire pentru voi toţi, a fost tras pe linia moartă”, scrie Vîntu, pe blogul său, citat de News.ro.

Topul miniştrilor conţine trei nume: Petru Daea, Tudorel Toader şi Teodor Meleşcanu.

"Este inutil să-ţi spun, generaţie, cât de mult contează pentru o ţară calitatea miniştrilor ei. Cabinetul condus de Tudose este un cabinet mediocru, lipsit de viziune proprie şi de entuziasm. În ciuda acestor fapte, el reuşeşte totuşi să menţină statul în stare de funcţionare, iar atunci când este cazul este capabil să ofere momente de excepţionalitate aşa cum au fost cele ocazionate de funeraliile Regelui Mihai", susţine Vîntu.

În februarie 2017, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare în dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii, instanţa dispunând şi confiscarea de la omul de afaceri a aproximativ 13 milioane de dolari. Vîntu este în penitenciar din iulie 2016, când a fost condamnat definitiv la şase ani şi două luni de închisoare în dosarul privind devalizarea societăţii Petromservice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri