Dragnea despre rolul său privind un viitor Guvern al PSD: Voi avea ultimul cuvânt

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea fb

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că în calitate de lider de partid va avea "ultimul cuvânt și decizia finală" în ceea ce privește noul Guvern pe care social-democrații l-ar putea forma după alegerile din 11 decembrie.

liviu dragnea fb

"Cred că într-o măsură totală, ca să răspund foarte scurt. Iar, în ceea ce privește neanunțarea unui potențial prim-ministru am fost și suntem în continuare preocupați în toată această campanie electorală să prezentăm ceea ce vrem să facem pentru români. (...) Suntem singurul partid care a prezentat și avem un program care poate fi pus în practică de mâine. Și din acest motiv nu am vrut să enunțăm niciun nume", a afirmat Dragnea, într-o conferință de presă.

Întrebat ce rol va avea în noul Guvern, liderul PSD a spus: "Rolul meu ca președinte este rolul oricărui președinte într-o țară normală, într-un partid normal, adică are ultimul cuvânt și decizia finală".

Despre o eventuală respingere a propunerii de premier venite din partea PSD de către președintele Klaus Iohannis, liderul social-democraților a spus că el are "o gândire pozitivă".

"Și plecând de la această gândire, nu credem că domnul Iohannis va avea gânduri rele", a spus Dragnea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri