SURSE. Vasile Blaga despre campania PNL: Merge bine pe dracu'!

Data actualizării: Data publicării:
vasile blaga facebook pnl 10 07 2015

Fostul lider al PNL Vasile Blaga, care a participat la o audioconferinţă cu filialele judeţene pentru mobilizarea partidului în teritoriu, nu s-a răstit la şefii de organizaţii, ci doar a vorbit pe un ton mai „tăios”, au declarat pentru News.ro surse din PNL Iaşi. Aceleaşi surse au precizat că, după ce, la întrebarea privind modul cum se desfăşoară campania electorală, i s-a răspuns că „merge bine", Blaga s-ar fi enervat şi ar fi replicat: Merge bine pe dracu'.

vasile blaga facebook pnl 10 07 2015

Surse din rândul liberalilor ieşeni au precizat pentru News.ro că fostul copreşedinte PNL Vasile Blaga a participat la audioconferinţa cu şefii de filiale, desfăşurată în urmă cu două zile, şi că discuţiile au fost, pe alocuri, mai tăioase. „El nu mai este lider, nu conduce campania, se implică din postura de membru de partid. Cunoaşte foarte bine cum merge o campanie electorală, are experienţă, îi ştie pe liderii din teritoriu. E vorba de mobilizarea în teritoriu. Nu s-a răstit la cei din judeţe, poate că pe alocuri a fost mai tăios”, a spus un reprezentant al PNL Iaşi.

Aceleaşi surse au precizat că Blaga s-ar fi enervat totuşi când a întrebat un lider din sudul ţării cum merge campania electorală. „A întrebat cum merge campania, iar răspunsul a fost «Merge bine», la care Blaga a replicat «Merge bine pe dracu'»”, au mai afirmat sursele liberale ieşene.

Joi, într-o conferinţă de presă la Buzău, prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat că, în calitate de fost preşedinte al partidului, Vasile Blaga face parte din conducerea centrală a PNL. Acesta participă la teleconferinţele conducerii partidului cu liderii filialelor judeţene, organizate în campania electorală. Atanasiu a explicat că Blaga, ca fost preşedinte al partidului, face parte din structura centrală a formaţiunii, conform Statutului PNL, astfel că poate convoca orice organizaţie în situaţia în care constată că sunt probleme.

Preşedintele interimar al PNL Buzău, Cristinel Romanescu, a declarat pentru News.ro că săptămâna aceasta a fost organizată o teleconferinţă la care a participat şi Vasile Blaga. El a precizat că şedinţa a fost convocată de Secretariatul general al partidului. La rândul său, preşedintele PNL Ialomiţa, Tinel Gheorghe, a declarat pentru News.ro că intervenţiile lui Vasile Blaga în discuţiile privind campania electorală sunt „foarte oportune”. Acesta a refuzat să facă alte comentarii referitoare la implicarea lui Blaga în derularea campaniei PNL: „Cu asta am spus totul”. Şi preşedintele PNL Cluj, Daniel Buda, a confirmat că Vasile Blaga a participat în această săptămână la teleconferinţa PNL.

Surse din partid au declarat însă pentru News.ro că fostul copreşedinte Vasile Blaga a intervenit în ultimele conferinţe telefonice organizate în interiorul formaţiunii politice pe tema derulării campaniei electorale, exprimându-şi în unele cazuri nemulţumirea faţă de modul în care se desfăşoară campania liberalilor în teritoriu. Blaga ar fi semnalat situaţii concrete care i-au provocat nemulţumirea.

Blaga a demisionat, la sfârşitul lunii septembrie, din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare, după ce a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, în acest dosar fiind urmăriţi penal şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012 Blaga ar fi primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul edil.

Vasile Blaga declara, pe 1 octombrie, că a fost rugat de colegi să se implice în partid în perioada de campanie electorală, astfel că o să îşi facă treaba şi o să facă ceea ce ştie. „Asta o să fac, ca membru simplu al partidului, o să îmi fac treaba şi o să fac ceea ce ştiu, inclusiv în campanie”, a spus el.

Şeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă, a declarat, joi seară, la Arad, că el este cel care convoacă teleconferinţele PNL cu liderii judeţeni şi că ultima, cea de miercuri, a avut ca temă pregătirea secţiilor de votare, scrie News.ro. Vasile Blaga n-ar fi intervenit în discuţii şi nici nu s-au adus critici liderilor pentru cum se derulează campania electorală, a susţinut acesta. Falcă a evitat totuşi să spună dacă Blaga a intervenit cu alte ocazii în teleconferinţe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri