Sari la conținut

Tăriceanu: O să avem o reprezentare în viitoarea coaliție de guvernare

Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că partidul pe care îl conduce va avea o reprezentare în viitoarea coaliție de guvernare, alături de PSD, iar cele două formațiuni politice vor negocia un program comun de guvernare.

tariceanu - fbb

"Pentru noi, dincolo de bucuria confirmării ca partid parlamentar, suntem un partid înființat în urmă cu un an și patru luni, dorim consolidarea partidului. Sigur, o să avem și o reprezentare în viitoarea coaliție de guvernare. Ceea ce e cel mai important pentru mine și pentru colegii mei este încotro se îndreaptă România. Reușește România să se regăsească, reușește să revină la principiile de democrație care i-au consacrat schimbarea de politică după căderea regimului comunist, reușim să întărim instituțiile statului în favoarea cetățenilor", a spus Tăriceanu, luni, la o emisiune televizată, citat de Agerpres.

El a adăugat că noua coaliție de guvernare trebuie să facă statul să revină la normalitate, instituțiile să funcționeze normal, Parlamentul să își reia rolul de instituție centrală a democrației și a dezbaterii publice, ca element esențial al actului de guvernare, împreună cu Executivul.

Tăriceanu a menționat că PSD și ALDE vor elabora un program comun de guvernare.

"Orice Guvern trebuie să realizeze reformele importante în primii doi ani de la instalare. În următoarea perioadă vom negocia împreună cu PSD un program comun care se bazează pe proiectele noastre și pe cele ale PSD, ambele se regăsesc în programele noastre de guvernare", a mai spus copreședintele ALDE.

Acesta a explicat că PSD și ALDE nu trebuie să se grăbească cu finalizarea formulei guvernamentale.

"Avem o serie de prevederi foarte constrângătoare care impun o agendă strânsă, această agendă vine într-un sens contrar logicii pe care ar trebui să o avem. În acest moment e preferabil să stăm să negociem cu seriozitate, să ne luăm în final niște angajamente pe care știm că le putem duce la îndeplinire, să negociem o formulă guvernamentală care să dureze. Importantă este soliditatea pe care vrem să o dăm viitoarei guvernări, nu cât de repede putem să facem acest lucru. Avem o constrângere pe care o văd și eu, actualul Guvern nu a fost capabil să pregătească un buget pentru 2017, noi trebuie să hotărâm cât mai repede formula guvernamentală ca să putem veni în Parlament cu un proiect de buget. Nu înseamnă că inexistența unui buget aprobat pentru 2017 nu permite instituțiilor statului, ministerelor, să funcționeze", a arătat Tăriceanu.

Etichete: calin popescu tariceanu , alegeri parlamentare , PSD , program guvernare , alde

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale