Preşedintele AEP, despre votul din diaspora: Cetățenii se duc și pentru o cafea, un suc la secția de votare

Data publicării:
Președintele AEP, Constantin Florin Mitulețu
Președintele AEP, Constantin Florin Mitulețu-Buică Foto: Inquam Photos

Constantin-Florin Mitulețu-Buică, președintele AEP, a anunțat că 40.000 de cetățeni din diaspora vor să se prezinte la vot, subliniind că în jurul secțiilor sunt create relații sociale, deoarece alegătorii vin și pentru „o cafea, o apă, un suc”, informează MEDIAFAX.

Într-o singură secție pot vota 10.000 de alegători.

Constantin-Florin Mitulețu-Buică, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a anunțat că sunt, până în prezent, 444 de secții de votare înființate în diaspora.

„Or, noi nu vorbim acum de intenție, noi vorbim de intenția de a participa la vot pe care nu o știm, dar știm cu siguranță că aproape 40.000 de cetățeni vor să se prezinte la vot. Nu vorbim de convingere. Am membri din familie care sunt în străinătate și cred că vor să se prezinte la vot. Ați văzut că se creează și niște comunicări, mai socializează, mai stau de o cafea, o apă, un suc. Cetățenii se duc și pentru aceste lucruri la secția de votare”, a declarat Mitulețu-Buică.

Președintele AEP a spus că, din aproximările AEP, într-o singură secție din diaspora pot vota aproximativ 10.000 de cetățeni.

„Efortul a fost nu numai fizic și logistic pentru a înființa secțiile de votare, ci și financiar. Democrația este scumpă și sigură, dar s-au simplificat procedurile de votare la secții astfel încât să ne asigurăm că pot să voteze cu mult mai mulți cetățeni și nu va mai fi o legendă: 3.000 de cetățeni au votat într-o singură zi. După estimările noastre, pot să voteze chiar 10.000 de cetățeni într-o singură secție de votare pe acest proces simplificat și tehnologizat”, a punctat președintele sursa citată.

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri