Alegeri reluate în București și încă 10 localități. Cât va dura campania electorală și care sunt regulile pentru candidați

Data actualizării: Data publicării:
alegeri locale stampila vot
Foto; Inquam Photos / Bogdan Danescu

Peste mai puțin de o lună și jumătate am putea avea din nou alegeri în București, după cum a decis Coaliția de guvernare. Pe lângă Capitală, vor fi alegeri și în alte 10 localități din țară, unde primarii au fost declarați incompatibili, au fost condamnați sau au murit, dar și la Consiliul Județean Buzău. În cazul alegerilor parțiale, calendarul este mult mai strâns, astfel că perioada de campanie este redusă la jumătate.

Liderii partidelor de guvernare au decis că alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei vor fi organizate în data de 7 decembrie. Astfel, Guvernul este așteptat să vină cu hotărârea care oficializează decizia, iar cel mai probabil acest lucru se va întâmpla în ședința de joi. Pe lângă București, vor fi organizate alegeri parțiale pentru postul de primar și în:

  • comuna Remetea (Bihor);
  • comuna Marga (Caraș-Severin);
  • comunele Dobromir și Lumina (Constanța);
  • orașul Găești (Dâmbovița);
  • comuna Valea Ciorii (Ialomița);
  • comuna Vânători (Iași);
  • comunele Șieu și Poienile de sub munte (Maramureș);
  • comuna Cârța (Sibiu);

Alegeri vor fi și în județul Buzău, unde funcția de președinte al Consiliului Județean a rămas vacantă după ce Lucian Romașanu a fost numit la Curtea de Conturi a Uniunii Europene. Candidat pentru funcția vacantă a fost vehiculat Marcel Ciolacu. 

În comunele Dobromir, Lumina, Valea Ciorii și Vânători primarii au murit, iar conducerea primăriei a fost preluată de viceprimar. În alte localități, precum Găești și Cârța, edilii și-au pierdut funcțiile după ce Agenția Națională de Integritate i-a declarat incompatibili cu funcția, iar în comuna Remetea fostul primar și-a pierdut mandatul pentru că în vara acestui an a fost condamnat la 2 ani și patru luni, pentru braconaj, într-un dosar privind uciderea accidentală a unui pădurar. 

În comunele Șieu și Poienile de sub munte primarii au demisionat, invocând motive personale. 

 Mai puțin timp pentru campania electorală

În cazul organizării alegerilor parțiale, calendarul este unul restrâns. Perioada electorală este de 35 de zile, iar în primele cinci zile se constituie birourile locale și județene.

Depunerea candidaturilor: Candidații își pot depune dosarele cu, cel mai devreme, 30 de zile înaintea alegerilor și cu cel târziu 20 de zile înainte. 

Campania electorală: are o perioadă de 15 zile și se încheie cu 24 de ore înaintea scrutinului. Prin comparație, la alegerile locale generale, perioada campaniei electorale este de 30 de zile. 

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Momente dramatice în familia unui fost deputat PSD. Soția sa a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...