Alianța USR-PLUS poate candida! Înalta Curte a anulat decizia BEC

Data actualizării: Data publicării:
din cauza orgoliilor dintre USR si PLUS a fost amanat evenimentul de lansare a lui Dan Barna
INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

USR şi PLUS pot candida împreună la alegerile europarlamentare, după ce ICCJ le-a admis vineri seară contestaţia la decizia BEC care interzicea participarea alianţei celor două partide la scrutin.

ICCJ a acceptat contestaţia celor două partide, decizia BEC fiind astfel anulată. Decizia pronunţată vineri seară de ICCJ este definitivă.

Victorie pentru Alianța 2020 USR PLUS!

„Au încercat să ne oprească și am învins. Este prima victorie din această campanie. Și nu este doar victoria noastră, a Alianței, este victoria tuturor celor care își doresc să trăiască într-o țară civilizată, în care legea este aceeași pentru toți. Ne întoarcem în stradă, la semnături”, transmite președintele USR Dan Barna.

„S-a făcut dreptate. Vom merge în alegeri și vom învinge, pentru că electoratul are nevoie de o alternativă reală. Am văzut împreună ce înseamnă birocrația și România nefuncțională. Misiunea noastră este să schimbăm această stare pentru că românii ne-o cer. Vom lupta și ne vom dedica total. Mulțumim tuturor celor care cred în democrație și în România europeană. Avem cu ce ne mândri și acum avem cu cine vota”, subliniază președintele PLUS Dacian Cioloș.

Alianţa USR-PLUS a contestat, vineri, decizia Biroului Electoral Central care i-a respins înscrierea în alegerile europarlamentare. „Vom merge mai departe, indiferent de decizia ICCJ în care avem foarte mare încredere”, a spus Dan Barna, la Timişoara.

Înscrierea alianţei electorale Alianţa 2020 USR - PLUS pentru alegerile europarlamentare din 26 mai a fost respinsă, joi, de Biroul Electoral Central. Liderul PLUS Dacian Cioloş a afirmat că este o insultă la adresa electoratului şi un act nedemocratic total şi a avertizat că cele două partide vor face demersurile necesare şi vor protesta "până când acest act nedemocratic şi ilegal va fi îndreptat".

Potrivit deciziei BEC, în Registrul partidelor politice figurează că Nicuşor Dan este preşedintele USR, iar Raluca Daneş este preşedintele PLUS.

Vineri, Nicuşor Dan s-a reînscris în USR pentru a putea contrasemna în mod legal protocolul alianţei USR-PLUS.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri