Sari la conținut

Alina Gorghiu: Tehnocrația este doar o soluție temporară

Foto: Agerpres

PNL este concentrat în acest an pentru a câștiga alegerile locale și parlamentare. În urma acestor alegeri, ne dorim să administrăm cât mai bine și cât mai multe orașe ale României, iar în toamnă să formăm majoritatea parlamentară pentru desemnarea unui premier liberal. Analizele consilierului prezidențial reprezintă punctul său personal de vedere pe care îl respect, dar nu reprezintă și viziunea Partidului Național Liberal. Tehnocrația este doar o soluție temporară, viabilă doar pe termen scurt, pentru a asigura stabilitate într-un an electoral complicat”, a susținut Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.

Fosta coaliție de stânga la putere în România reprezintă o șansă bună de forțe care să totalizeze voturi în alegerile parlamentare din decembrie, dar este puțin probabil să obțină suficient sprijin pentru a forma un guvern, a declarat, miercuri, consilierul prezidențial Laurențiu Ștefan.

Cele două mari partide - social-democrații de stânga (PSD) și rivalii lor politici, liberalii centriști (PNL) - ar obține fiecare în jur de 32-35% din voturi, mai puțin de 50% pentru a propune un premier, consideră Laurențiu-Mihai Ștefan, consilierul pe politică internă al lui Klaus Iohannis, într-o declarație la Summitul pentru Investiții în Europa de Est, organizat de Reuters (Reuters Eastern Europe Investment Summit).

Potrivit lui Laurențiu Ștefan, în condițiile în care niciun partid nu va câștiga majoritatea care să-i permită formarea pe cont propriu a unui guvern, nu este exclusă numirea unui alt tehnocrat ca prim-ministru.

„Evident, președintele va fi în căutarea unui prim-ministru. Vom vedea dacă este un prim-ministru politic sau unul cu o carieră politică mai scurtă, să nu mai vorbim chiar și de un tehnocrat... există încă multe semne de întrebare”, a declarat Ștefan.

Întrebat dacă Dacian Cioloș și-ar putea păstra postul, Laurențiu Ștefan a răspuns: „Este un avantaj pentru politica românească. Vorbind la nivel foarte abstract, eu cred că România și partidele din România ar putea avea o sursă valoroasă dacă el decide să intre în arenă (după alegeri)”.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale