Ambasadorul României, convocat urgent la MAE ungar. Ce spune MAE român

Data publicării:
4940505 20mediafax 20foto 20razvan 20chirita-56172

Actualizare 20.25. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță, într-un comunicat, că a a luat notă „surprindere şi preocupare de poziţia părţii ungare”.

"MAE român s-ar fi aşteptat ca partea ungară să reacţioneze cu preocupare faţă de declaraţiile inacceptabile ale preşedintelui Adunării Naţionale a Ungariei, Laszlo Kover, făcute într-o emisiune a postului naţional de televiziune M1 şi preluate de ziarul ungar Nepszava din data de 18 martie 2013, prin care sunt aduse atacuri ofensatoare la adresa unor lideri politici europeni, a companiilor străine care activează în Ungaria, precum şi la adresa României, a conducerii de stat a României şi a clasei politice româneşti”, se arată în comunicatul MAE.

MAE subliniază că declaraţiile prim-ministrului român din 19 martie "trebuie înţelese în contextul discuţiilor mai extinse la nivel european privind necesitatea stabilirii unui set de standarde şi proceduri general aplicabile tuturor statelor membre UE cu privire la respectarea valorilor comune europene".

"Acestea sunt aspecte de interes general european, care trebuie abordate şi discutate cu deschidere şi transparenţă, atât între statele membre, cât şi împreună cu instituţiile europene", precizează MAE.

Secretarul de stat din MAE ungar Eniko Gyori a declarat că ambasadorul român, Alexandru Victor Micula, a fost convocat joi, de urgenţă, la biroul său, pentru a oferi explicaţii în legătură cu declaraţiile făcute de premierul Victor Ponta.

Gyori a transmis nemulţumirea Ungariei faţă de afirmaţiile făcute de Victor Ponta marţi, exprimând „şocul” în legătură cu aceste declaraţii.

Gyori a făcut referire la recentul acord încheiat între Budapesta şi Bucureşti prin care s-a stabilit că liderii celor două state vor evita să transmită mesaje în presă şi vor rezolva disputele bilaterale prin canale diplomatice.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că scrisoarea celor patru state membre care solicitau înfiinţarea unui mecanism pentru salvgardarea valorilor democratice se referea la Ungaria, nu la România, şi s-a arătat deranjat de faptul că este confundat cu premierul Ungariei, Viktor Orban.

Declaraţia premierului român a fost făcută la Adevărul Live, în contextul în care el a exprimat necesitatea ca Uniunea Europeană să stabilească nişte standarde clare pentru România atunci când, de exemplu, se pune problema respectării statului de drept, în situaţii când trebuie un vot „jumătate plus 1” sau când este vorba de demnitarul care reprezintă statul la reuniunea Consiliului, respectiv preşedintele sau primul-ministru. Legat de aceasta, Ponta a spus că scrisoarea trimisă recent de miniştrii de Externe din Germania, Finlanda, Danemarca şi Olanda către preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu se referea la România, ci la Ungaria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Cum reușește Ozana Barabancea să se mențină în formă după ce a slăbit peste 35 de kilograme: „Nu consum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
„Peste 10 ani, AI va putea să-i practice meseria”. Charlize Theron îi dă o lecție lui Chalamet după...
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
Pensiile vin cu întârziere în luna mai. În ce zile pensionarii vor primi ajutoarele de 500 de lei la pensie?
Digi FM
A transformat covorul roșu în podium de modă. Lady Gaga, cuceritoare la premiera „Diavolul se îmbracă de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Denise Richards, mesaj sfâșietor după moartea fostului ei iubit, Patrick Muldoon: „Nu-mi pot imagina viața...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment