Ambasadorul SUA: Multe persoane din afară, şi, din păcate, câteva din interior, încearcă să submineze democraţia României

Data publicării:
ajutor-medical-romania-sua-Adrian-Zuckerman-inqaum-ganea (2)
Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Cei care au participat şi au ajutat la privarea poporului român de statul de drept şi care s-au pretat la fapte de corupţie nu vor avea sprijinul Statelor Unite ale Americii, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, informează Agerpres.

Diplomatul a participat joi la conferinţa anuală "Provocări globale în domeniul securităţii cibernetice", organizată de CERT-RO.

El a vorbit, în discursul său, publicat pe site-ul misiunii diplomatice, despre importanţa statului de drept şi despre situaţia din România.

"'Încredere' este un cuvânt important! Aplicarea principiului statului de drept este esenţială pentru libertate şi democraţie! Ca să restaurăm respectarea principiului statului de drept nu putem regresa de pe calea progreselor pe care le-a făcut România în ultimul an! Corupţia din guvernul anterior, care s-a concretizat în relaxarea legilor justiţiei doar pentru a-i ajuta pe fostul lider PSD Liviu Dragnea şi pe alţii să evite pedeapsa cu închisoarea, nu va fi acceptată! Cei care au participat şi au ajutat la privarea poporului român de statul de drept şi care s-au pretat la fapte de corupţie nu vor avea sprijinul nostru!", a punctat ambasadorul.

El a apreciat că "numeroasele progrese făcute de Guvernul Orban în ultimul an ar putea fi subminate cu uşurinţă".

"Aplicarea principiului statului de drept este esenţială şi are prioritate în toate iniţiativele noastre comune; nimeni să nu uite acest lucru! Multe persoane din afară, şi, din păcate, câteva din interior, continuă să încerce să submineze democraţia şi libertatea României, precum şi progresele realizate de poporul român. Nu vom consimţi niciodată la aşa ceva!", a evidenţiat Zuckerman.

Zuckerman, despre cei doi militari români aflaţi în misiune în Afganistan, răniţi miercuri: Mă rog pentru însănătoşirea lor grabnică!

Ambasadorul a vorbit şi de recentele angajamente de parteneriat România - SUA, inclusiv foaia de parcurs în materie de cooperare în domeniul Apărării, pe următorii 10 ani, semnată de ministrul Nicolae Ciucă şi omologul său american.

De asemenea, ambasadorul a amintit că, în aceeaşi perioadă, în urmă cu două săptămâni, a fost semnată iniţierea unui Acord Interguvernamental care prevede că Statele Unite şi România vor coopera în vederea recondiţionării unui reactor şi a construirii a două alte reactoare la Cernavodă. Proiectul, evaluat la aproximativ 8 miliarde de dolari, va include contribuţii din partea SUA, Canadei şi Franţei, precum şi o sumă semnificativă din conţinutul acestui proiect din partea României.

"Proiectul de la Cernavodă reprezintă şi o paradigmă a viitoarelor colaborări româno-americane pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii României. Acest proiect reprezintă un exemplu fantastic al potenţialului pe care România îl are pentru a deveni o "sursă de energie" la nivel regional, atât pentru producţie, cât şi pentru export", a spus ambasadorul.

Diplomatul a menţionat şi proiectul de dezvoltare a unei autostrăzi şi de căi ferate care să lege Marea Neagră de Marea Baltică, realizat în colaborare cu Polonia. Potrivit ambasadorului, respectivul proiect "va continua dezvoltarea economiei României şi a ţărilor din regiune".

Adrian Zuckerman a spus că se gândeşte la cei doi militari români aflaţi în misiune în Afganistan, răniţi miercuri.

"Mă rog pentru însănătoşirea lor grabnică! Vreau să mulţumesc, din nou, femeilor şi bărbaţilor curajoşi, membri ai Forţelor Armate Române şi femeilor şi bărbaţilor curajoşi din armata noastră care luptă cot la cot pentru a apăra democraţia şi libertatea în lume!", a spus diplomatul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția inedită a unui cuplu de italieni după ce au văzut prețurile din restaurantele din România: ”Ne-am...
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Pro FM
Cauza decesului lui Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk. Ce spun medicii legiști
Film Now
Richard Gere, adevărul despre rolul interpretat în „Pretty Woman”: „La început am spus că nu este pentru...
Adevarul
Președintele BNS anunță restructurări în sistemul bugetar: „Am constatat cu amărăciune că aproape un etaj...
Newsweek
Care pensionari primesc încă o pensie până de Crăciun? Casa de Pensii anunță că a transferat banii
Digi FM
Andreea Marin, mesaj emoționant după ce fiica ei a fost admisă la facultate în SUA. Fanii vedetei au...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Kate Winslet, despre Ozempic, medicamentul folosit de vedete pentru a slăbi: „Sună teribil!” Actrița nu le...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...