Amendarea Legii grațierii. Primele declarații ale lui Șerban Nicolae

Data actualizării: Data publicării:
Serban Nicolae

Întrebat de jurnaliști despre motivele pentru care dorește ca Legea grațierii să se aplice și celor condamnați pentru corupție, senatorul PSD Șerban Nicolae a refuzat să dea prea multe explicații, arătând că va prezenta argumentele în ședința de marți a Comisiei juridice.

Serban Nicolae

Senatorul PSD a răspuns, în prima fază, ironic la întrebările presei: „Aaa... E o acuzație gravă. E ceva absolut inadmisibil. Eu nu știu cum și-ar permite un parlamentar să depună amendamente la o propunere legislativă. Ce legătură are una cu alta? Și asta este o acuzație? E un punct de vedere”.

Președintele Comisiei juridice a făcut, apoi, o comparație între amendamentele sale și proiectul depus recent de PNL: „Ei (parlamentarii PNL - n.r.) vor, de exemplu, ca unii să facă pușcărie doar în weekend. E părerea lor, nu e o acuzație. (...) Rațiunea o vom discuta în comisie. Nu am de ce să dau răspunsuri celor de la PNL sau celor de la PCR sau alte partide. Opiniei publice le voi da mâine”.

Întrebat, din nou, care sunt argumentele care l-au determinat să depună amendamentele respective, Șerban Nicolae a răspuns iritat: „De ce nu puteți aștepta până mâine? (...) Eu vreau să oprim șirul acestor discuții inutile, cu speculații în media înainte de a face obiectul dezbaterilor în public”.

Eu nu cred că cei care sunt corupți trebuie să stea trei într-un pat, în condiții de igrasie, de igienă precară și așa mai departe, în timp ce alte categorii de infractori ar trebui să stea în condiții... Din punctul meu de vedere, se gândește rațional și vreau să le prezint mâine ca argumente”, a mai spus Nicolae.

Senatorul PSD a mai arătat că, dacă proiectul Legii grațierii ar fi adoptat în forma gândită de el, ar beneficia „undeva la 2.700 de persoane”, adică „sub 10% din persoanele aflate în detenție”.

Întrebat dacă își asumă faptul că opinia publică ar putea primi nefavorabil amendamentele sale, Șerban Nicolae a răspuns: „Ne-am lămurit și cu reacția publică. A fost o uriașă manipulare, o uriașă minciună. S-a spus «Noaptea, ca hoții», era opt și jumătate (...) Dincolo de speculații, dincolo de tot ceea ce înseamnă formă de manipulare, putem să discutăm public”.

Șerban Nicolae (PSD), președinte al Comisiei juridice din Senat, a formulat și depus mai multe propuneri de modificare la proiectul Legii grațierii adoptat de Guvernul Grindeanu. Printre altele, dacă amendamentele sunt adoptate, ar urma să beneficieze de grațiere și cei condamnați pentru fapte de corupție, inclusiv pentru luare și dare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu. Totodată, ar urma să fie reduse, în anumite condiții, și pedepsele de până la 10 ani închisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri