ANIMAŢIE Guvern cu zece interimari. Raed Arafat a refuzat portofoliul Sănătăţii

Data publicării:
interimari

După ce toţi miniştrii liberali au demisionat, premierul Victor Ponta a început să caute înlocuitori, pentru că deocamdată zece din 17 ministere sunt conduse de interimari. Unul dintre oamenii pe care şi i-ar fi dorit la Palatul Victoria este Raed Arafat, căruia i-a şi propus, din nou, să preia Ministerul Sănătăţii. Primul ministru spune că acesta a refuzat însă postul, pe motiv că vrea să îşi continue activitatea la proaspătul Departament pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul de Interne.

 

Prim-ministrul a anunţat că marţi va merge în Parlament cu noua formulă a Executivului. Până atunci însă, zece din cele 17 ministere sunt conduse de interimari.

Şapte dintre ei au fost numiţi miercuri: în locul Ramonei Mănescu, la Transporturi, se află Dan Şova. Sănătatea a fost preluată de Nicolae Bănicioiu, iar de Relaţia cu Parlamentul se ocupă ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc. Rovana Plumb a înlocuit-o pe Lucia Varga la Ape şi Păduri, iar la Ministerul Muncii interimar este Doina PanăMihnea Cosmin Costoiu, ministru delegat pentru Cercetare, este interimar la Cultură, iar Titus Corlăţean, ministru de Externe, asigură interimatul pentru Românii de Pretutindeni.

De asenemea, vicepremierul Gabriel Oprea asigură interimatul la Interne în locul lui Radu Stroe, care a plecat după problemele legate de operaţiunea de salvare din Apuseni. Constantin Niță, delegat la Energie, asigură interimatul la Ministerul Economiei.

Şi premierul Victor Ponta a preluat un minister: cel al Finanţelor, rămas fără conducere de aproape trei săptămâni, de la demisia lui Daniel Chiţoiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri