Video După ce a fost inițiată procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis, președintele și-a anunțat demisia

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis face declaratii
Klaus Iohannis. Foto: Inquam Photos / George Călin

ACTUALIZARE După ce Parlamentul a votat luni, în Birourile reunite, începerea procedurii de suspendare a lui Klaus Iohannis, președintele a anunțat că își va da demisia.

Citește AICI declarația președintelui Iohannis

Suspendarea lui Iohannis, pe masa CCR

ACTUALIZARE 14:03 Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat după şedinţa Birourilor reunite că plenul comun urmează să decidă dacă va trimite solicitarea Opoziţiei de suspendare din funcţie a preşedintelui la Curtea Constituţională, fie se va decide o comisie de anchetă care să analizeze cererea de suspendare.

„Foarte probabil vom propune trimiterea la Curtea Constituţională, pentru un punct de vedere”, a spus preşedintele Senatului.

ACTUALIZARE 14:00 Parlamentul dezbate, marţi, în plenul comun, de la ora 10.00, cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, depusă de Opoziţie, au decis luni Birourile permanente reunite ale celor două Camere.

Cea de-a treia cerere de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis s-a aflat, luni, pe agenda Birourilor reunite ale Parlamentului.

Conducerea celor două Camere a decis ca plenul comun să se reunească marţi, de la ora 10.00, pentru propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României.

După ce solicitarea Opoziţiei a fost respinsă de două ori, din motive procedurale, de data aceasta POT, AUR, SOS şi USR au strâns 178 de semnături.

Suspendarea lui Iohannis va agrava situația în România, spune Emil Boc

ACTUALIZARE 13:20 Emil Bloc a declarat, la Parlament, că Partidul Național Liberal nu va vota suspendarea președintelui Klaus Iohannis, afirmând că acest demers va agrava situația în România. 

 

„Sper să găsim aceeași maturitate și la nivelul clasei politice. Suntem într-un prin proces electoral, o asemenea procedură de suspendare nu ar face decât să agraveze situația per ansamblu a României, nu să o rezolve. De aceea, în Partidul Național Liberal eu nu am întâlnit personal voci care să susțină suspendarea din funcția președintelui României.

Sunt convins că, dacă vreodată, prin absurd, se va ajunge la un asemenea demers, Partidul Național Liberal nu va susține un asemenea demers, iar calea simplă este - ești prezent în sală să asiguri cvorumul, dar nu participi la vot pentru o asemenea procedură”, a declarat el. 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Opoziția încearcă pentru a treia oară să aducă această propunere de suspendare în plenul Parlamentului, după ce partidele de la putere au blocat-o de două ori, invocând motive tehnice și de procedură. Prin urmare, nu s-a mai ajuns ca această solicitare să treacă de Birourile Permanente, astfel că s-au depus din nou semnăturile.

 

În ce condiții poate fi suspendat Klaus Iohannis

Este nevoie de cel puțin o treime din numărul parlamentarilor, adică cel puțin 155 de semnături. De această dată s-au alăturat demersului și parlamentari ai USR, astfel că există un total de 178 de semnături mai departe.

Pentru ca această solicitare să ajungă în plen, este nevoie ca în final să treacă solicitarea de Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, iar în final este nevoie în plen de cel puțin 233 de voturi în favoarea demiterii președintelui. De menționat că, până la acest pas este nevoie inclusiv de consultarea și avizul din partea Curții Constituționale.

Ultima etapă prevede ca, în cazul în care va exista un vot favorabil suspendării, va trebui organizat în termen de cel mult 30 de zile, un referendum pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis. Recent, șeful statului a transmis că va rămâne la Cotroceni până va preda mandatul noului președinte ales.

Klaus Iohannis s-ar putea întâlni astăzi cu liderii coaliției de guvernare, susțin unele surse politice. Crin Antonescu a spus duminică seara la TVR Info că poate fi vorba de varianta în care preşedintele decide să se retragă sau ar putea fi o discuţie despre procedura de suspendare care începe în Parlament.

Antonescu: Suspendarea lui Iohnnis, aproape de succes

 Crin Antonescu a mai spus că demersul Opoziției de suspendare a șefului statului îl afectează. 

„După părerea mea, din păcate, USR-ul s-a alăturat AUR, POT, SOS în acest demers şi asta face ca solicitarea de suspendare să fie aproape de a avea succes. Adică le trebuie 6-7 voturi, nu ştiu, 10 voturi din majoritate. Şi, cum şi acolo există oameni care au solicitat intens retragerea domnului Iohannis, nu este exclus.

Dacă se ajunge la o suspendare şi la un referendum, la o demitere, chiar văd că are doar de pierdut. Pentru că nu cred că vreun preşedinte, domnul Klaus Iohannis, doreşte să iasă din istorie, de pe scena prezidenţială, prin demitere. Eu cred că trage în jos nu doar candidatura mea, că nu sunt candidatul domnului Iohannis, trage în jos candidatura tuturor pro-occidentalilor, pentru că nu voi fi singurul, trage în jos actuala majoritate, trage în jos opţiunea de continuare a orientării pro-occidentale a României”, a declarat candidatul coaliției la prezidențiale. 

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile