Attila Cseke: “Vrem să simplificăm procedurile de absorbție a banilor prin PNRR”. Cum vrea ministrul Dezvoltării să reducă decalajele

Data actualizării: Data publicării:
cseke attila
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, vrea simplificarea procedurilor de absorbție a fondurilor europene prin PNRR și reducerea decalajelor. Foto: Agerpres

Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a declarat, miercuri, că Guvernul dorește simplificarea procedurilor de absorbție a fondurilor europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De asemenea, acesta vrea ca la nivelul ministerului să existe un mecanism prin care banii să fie alocați și orașelor mici și mijlocii, care „au fost văduvite de programe operaționale foarte mult timp”. El a vorbit și despre starea rețelelor de apă și canalizare și numărul de creșe din România.

“Mecanismele de implementare ale acestui PNRR ne dorim, acolo unde acest lucru este posibil - poate nu în toate domeniile va fi posibil – să fie unul mult simplificat, să nu fie un program operațional cu autorități de implementare în care sunt proiecte evaluate și în există o anumită birocrație și o anumită încetineală a derulării acestor proceduri. Astfel ar permite absorbția mai rapidă a acestor bani.

La nivelul Ministerului Dezvoltării vom încerca să creionăm un mecanism care n-a mai fost la nivelul acesta în România, care să nu însemne un apel de proiecte, ci o șansă egală pentru toți, să însemne primele măsuri pentru reducerea decalajelor economice. Să încercăm să acordăm finanțări pentru orașele mici și mijlocii care au fost văduvite de programe operaționale foarte mult timp. Vreo 10 ani, România n-a avut niciun program operațional pentru acest segment de localitate. Se vede. Unele comune sunt mai dezvoltate ca și infrastructură decât orașele mici și mijlocii.

Nu depinde numai de primar. Nu m-aș întoarce foarte mult în trecut. M-aș axa mai mult pe viitor”, a declarat oficialul din Guvern, la Digi24.

Întrebat dacă primarii știu să atragă fonduri europene, ministrul a precizat: “Mulți dintre ei știu. Nu există pădure fără uscături. Sunt primari buni și mai puțin buni”.

Acesta a spus că sunt 781 de unități administrativ-teritoriale care nu au rețea de apă funcțională și 1990 care nu au rețea de canalizare funcțională.

“În acest PNRR va fi un singur gestionar al domeniului de proiecte pe apă și canalizare, un pas important. Va fi la Ministerul Mediului, pentru că ei sunt care gestionează infringementul pe care îl are România pe apă și canalizare. În PNRR va fi o finanțare importantă de peste 1 miliard de euro pentru apă și canalizare”, a mai spus ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Totodată, Attila Cseke a precizat că România nu are suficiente creșe raportat la numărul de locuitori, iar în județul Sălaj, spre exemplu, există una singură.

Avem 386 de creșe. Sunt județe cu o singură creșă. În Sălaj, în tot județul e una doar în Zalău. Oriunde mă duc le spun identificați terenurile, noi facem studiile de fezabilitate, puneți-ne la dispoziție terenul, vom construi din bugetul de stat. Ne propunem la sfârșitul mandatului ca situația să fie mult îmbunătățită”, a declarat ministrul.

Președintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o ședință de lucru pe tema PNRR. La finalul întrevederii cu liderii coaliției, președintele a declarat că planul este o oportunitatea pentru implementarea unor reforme majore. Planul în valoare de aproape 30 de miliarde de euro urmează să fie adoptat de Guvern și trimis Comisiei Europene pentru aprobare.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate