AUDIAT. Deputatul Andras-Levente Mate, învinuit după ce şi-a angajat soţia la biroul parlamentar

Data publicării:
13 2010deputatani-54508

În septembrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a constatat că parlamentarul a propus şi a avizat angajarea în baza unui contract individual de muncă a soţiei sale, Erzsebet Mate, la biroul parlamentar din Cluj.

Contractul a fost încheiat pentru perioada 16 martie 2010 – 1 ianuarie 2011.

În aceste condiţii, inspectorii de integritate au dispus atunci sesizarea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a-l cerceta pe Andras-Levente Mate pentru infracţiunea de conflict de interese.

Cât a câștigat soția deputatului

Procurorii Parhetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Mate Andras Levente, pentru conflict de interese, după ce soția sa a fost angajată, la propunerea deputatului maghiar, de către Camera Deputaților prin contract individual de muncă pentru perioada 16.03.2010 – sfârșitul mandatului de deputat. Contract de muncă care a fost avizat chiar de către acesta.

„În baza contractului de muncă astfel încheiat, soția deputatului Mate Andras-Levente a încasat, în perioada martie 2010-ianuarie 2011, suma totală de 5.508 lei”, arată comunicatul Ministerului Public.

„Am angajat-o timp de şase luni, cu câte 500 de lei lunar”

Deputatul a declarat că a venit să depună nişte acte.

Referitor la angajarea soţiei sale, el a spus că aceasta lucra în jurnalistică şi contractul a fost încheiat pentru timp de şase luni, cu 500 de lei lunar.

„Am zis să lucreze mai bine la mine. Nu văd nicio problemă. O puteam angaja fără nicio problemă”, a susţinut parlamentarul.

El a subliniat că susţine menţinerea ANI, dar a subliniat că agenţia ar trebui să funcţioneze ca departament în cadrul Corpului magistraţilor sau a parchetului, nu ca o instituţie cu funcţionari publici.

Actele eliberate de ANI sunt administrative, iar un act administrativ nu poate restrânge un act constituţional, a motivat parlamentarul.

El a apreciat că, în raport cu salariile profesorilor şi ale medicilor, veniturile inspectorilor ANI sunt foarte mari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India