Video AUR cere sprijinul PSD pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan: „Altfel nu are rost”

Data actualizării: Data publicării:
Petrișor Peiu, senator AUR.
Petrișor Peiu, senator AUR. Sursa: Inquam Photos / George Călin

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a invitat, luni, PSD să se alăture demersului privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Nicușor Dan, argumentând că inițiativa nu are rost fără sprijinul social-democraților. Între timp, șeful AUR, George Simion, cheamă oamenii să protesteze împotriva Guvernului și cere organizarea de noi alegeri prezidențiale. 

Petrişor Peiu a reafirmat dorinţa AUR privind un Guvern de tranziţie spre alegeri anticipate.

„Demersul continuă, în sensul în care semnăturile strânse sunt aproape de cele necesare pentru a declanşa demersul, dar nu credem că are rost să declanşăm acest demers până în momentul în care principalul partid de la guvernare, PSD, nu se va alătura demersului ca să aibă sorţi de izbândă. (...) Am văzut că PSD-ul este destul de critic faţă de unele atitudini ale puterii politice din ultima vreme şi atunci îi aşteptăm să se alăture demersurilor care vizează atât moţiunile simple, cele de cenzură, dar şi suspendarea preşedintelui, pentru că altfel n-ar avea niciun rost. Am putea să forţăm să avem 155 de semnături, nu e o problemă, dar ce am face cu ele în Parlament?”, a explicat Peiu, într- conferinţă de presă, potrivit Agerpres. 

Potrivit senatorului AUR, sunt persoane nemulţumite în coaliţia de guvernare, însă doar „pe culoar”.

„Sigur, sunt persoane nemulţumite, e ca în cazul moţiunilor. Vorbeşti cu ei pe culoar, sunt nemulţumiţi, ei spun: "Ne face rău, primarii noştri se plâng şi aşa mai departe, dar la vot oamenii până acum au fost disciplinaţi. (...) Din comportamentul de până acum al PSD-ului, nu vedem niciun fel de indiciu că s-ar îndepărta de coaliţia în care este. La presă vin reprezentanţii PSD şi spun tot felul de lucruri critice la adresa acţiunilor Guvernului, dar, de fiecare dată când este să se voteze, votează cu Guvernul. La fel au făcut şi UDMR-iştii. A venit domnul Hunor Kelemen şi a cerut reducerea impozitelor pe proprietate cu 50%, dar în acea zi colegii dânsului de partid, toţi senatorii UDMR, au votat aliniaţi propunerea Guvernului, ordonanţa de urgenţă, care de fapt îşi făcuse deja efectele”, a spus acesta. 

Petrişor Peiu a menţionat că AUR nu poate face o coaliţie de guvernare cu cineva care vrea să menţină politica actuală. „Dorim un guvern de tranziţie spre alegeri anticipate. Dacă nu se poate, aşteptăm alegerile la termen. De ce? Pentru că nu putem să participăm la o coaliţie de guvernare care să facă acelaşi lucru pe care îl face şi guvernul actual. PSD-ul nu vine cu o altă paradigmă, nu spune: 'Domne, vom reveni la TVA-ul care era înainte, vom face reduceri ale cheltuielilor guvernamentale, vom transparentiza cheltuielile pe care le-am făcut în sprijinul Ucrainei şi aşa mai departe'”, a menţionat parlamentarul AUR.

El a punctat că singurul partid care ar putea sprijini astfel de demersuri este PSD, pentru că „s-a manifestat până acum, cel puţin prin declaraţii, în acest sens”.

„Evident că noi suntem un partid de dreapta conservator, dânşii sunt un partid socialist, social-democrat, deci nu putem vorbi de o compatibilitate ideologică, dar ţara trebuie într-un fel sau altul administrată şi noi credem că, realist vorbind, singurul partid care ar putea să sprijine aceste demersuri este PSD-ul. (...) L-a criticat şi pe domnul preşedinte Dan, l-a ridicat şi pe prim-ministru Bolojan pentru măsurile luate”, a mai susţinut Petrişor Peiu.

AUR nu exclude o alianță cu PSD

În opinia sa, „orice” coaliţie de guvernare se va putea forma după ce va exista o altă aritmetică parlamentară.

„Dacă noi vom fi primul partid ca opţiuni în rândul electoratului - şi se pare că asta este situaţia cel puţin acum - sigur că vom vrea să avem o amprentă foarte pronunţată asupra unui eventual program de guvernare şi vom face o coaliţie de guvernare cu partidele care vor accepta această schimbare de politică. Preferabil însă pentru un partid de dreapta conservator este să guverneze cu alt partid de dreapta conservator. Nu exclud cu nimeni, pentru că n-am de unde să ştiu rezultatul. Personal, mi-aş dori o guvernare cu alt partid de dreapta, nu cu un partid social-democrat”, a transmis reprezentantul AUR.

Simion îndeamnă la proteste

George Simion a transmis într-un mesaj video, postat pe rețelele sociale, în care îndeamnă la proteste împotriva Guvernului și cere organizarea de noi alegeri prezidențiale. 

„Trebuie să ajungem cât mai repede la alegeri prezidențiale și alegeri anticipate. Dragi prieteni, în această săptămână, joi, pe 12 februarie, la ora 12, toți românii de la persoane cu dizabilități, la minerii, la oameni nemulțumiți de Guvern, pot ieși să își manifeste supărarea. Oorganizați-vă cu prietenii, rudele, colegii de breaslă și ieșiți, filmați-vă și arătați guvernului că o majoritate a românilor spune nu”, a trasnmis acesta. 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Momente dramatice în familia unui fost deputat PSD. Soția sa a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...