Avertismentul CE | Dragnea reacționează criticându-i pe oficialii europeni
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comisia Europeană a transmis, luni, un avertisment României în ceea ce privește abaterea de la obiectivele bugetare pe termen mediu și a formulat o serie de recomandări, pentru 2017 și 2018, pentru oficialii de la București. În replică, președintele PSD, Liviu Dragnea, acuză Bruxelles-ul că aplică reguli diferențiate țărilor membre UE.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
„În Europa se vorbește pe două voci despre disciplină financiară. Când Franța sau Spania depășesc pragul de deficit de 3% nu se supără nimeni. Când România are cea mai mare creștere economică din UE, ni se vorbește din nou despre austeritate, pe baza unor aprecieri mai mult sau mai puțin exacte. Eu cred că regulile trebuie să fie la fel pentru toți”, a declarat Liviu Dragnea, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, deoarece salariile românilor sunt „de 2-3-4 ori mai mici decât ale europenilor”, se impune majorarea acestora, „pentru a stopa plecarea tinerilor din țară”.
Despre creșterea salariilor tinerilor se vorbește și într-un comunicat transmis de PSD. În plus, purtătorul de cuvânt al social-democraților, Adrian Dobre susține că „creșterea de 5,7% din această perioadă” validează programul de guvernare al PSD. „În aceste condiții, sugestiile care evocă restrângeri bugetare sau revenirea la politica de austeritate nu sunt deloc justificate”, se arată în comunicatul PSD.
De asemenea, reprezentanţii instituţiei europene au anunţat că vor cere Consiliului să adopte o recomandare pentru ca România să ia măsuri adecvate în vederea corectării abaterii semnificative anunţate de către CE.
Nu este pentru prima dată când liderul PSD critică pozițiile partenerilor europeni. În februarie 2017, când CE prognoza pentru România o creștere economică, în 2017, de doar 4,4% și un deficit de 3,6%, Dragnea spunea: „Îmi aduc aminte că şi în 2013, şi în 2014, şi în 2015 existau temeri din partea unor instituţii internaţionale”.
Ulterior, în aprilie 2017, șeful PSD a vorbit despre „un plan” de decredibilizare a Guvernului Grindeanu. „Există un plan pentru a decredibiliza Guvernul nostru care a fost alimentat cu faptul că nu o să avem venituri pentru Legea salarizării, că nu o să putem să facem veniturile pe care le-am prognozat, că nu o să avem creşterea economică prognozată şi acest scandal cu pensiile pentru a genera în Comisia Europeană ceva nemaiauzit, nemaiîntâlnit, neprevăzut în Tratat şi anume pentru a forţa Comisia Europeană să declanşeze o procedură de deficit excesiv pe prognoză. Adică, să nu aştepte sfârşitul anului şi să spună că de acum declanşăm procedura de deficit excesiv pentru că noi credem, după toate semnalele care vin din spaţiul public din România, că Guvernul nu va realiza ţinta de deficit. Acesta e de fapt planul, este un plan complex, urât, cu care o să ne batem”, declara Dragnea, la o televiziune de știri.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.