Barna: Cam o dată la jumătate de oră s-a dat cu gaze lacrimogene. E un abuz incredibil

Data publicării:
dan barna guvern

Preşedintele USR, Dan Barna, a povestit, într-un clip video postat pe contul său de Facebook, faptul că o dată la jumătate de oră, Jandarmeria foloseşte gaze lacrimogene împotriva protestatarilor din Piaţa Victoriei. El spune că era în centrul manifestaţiei şi aduna semnături pentru iniţiativa “Fără penali”, iar jandarmii au “incitat” mulţimea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Sunt de două ore aici (în Piaţa Victoriei –n.r.), cam o dată la jumătate de oră s-a dat uşor, acum s-a dat un jet foarte tare, un jet de gaze lacrimogene. Toţi oamenii sunt iritaţi, revoltaţi. Eram aici în mijlocul Pieţei, adunam semnături (pentru iniţiativa Fără penali în funcţii publice - n.r.), este o atmosferă liniştită şi normală şi totuşi jandarmii reuşesc să incite şi să distrugă această manifetare paşnică”, a spus Dan Barna, aflat în Piaţa Victoriei împreună cu mai mulţi lideri USR, potrivit News.ro.

De asemenea, el a spus că este un abuz incredibil când „un stat decide să îşi gazeze proprii cetăţeni care vin să protesteze”, precizând că la mijloc au fost prinşi şi copii.

„Este revoltător ce se întâmplă, este un abuz incredibil când un stat decide să îşi gazeze proprii cetăţeni care vin să protesteze. Sunt copii plini de lacrimi şi le curge nasul în mod teribil, pentru că nişte jandarmi revoltaţi şi tembeli au hotărât să dea cu gaze lacrimogene, în condiţiile în care nu există nicio violenţă masivă”, a mai relatat el.

Noi incidente au avut loc în Piaţa Victoriei, după ce unii protestatari au forţat gardurile în zona din faţa Guvernului şi au aruncat cu diverse obiecte, iar jandarmii au ripostat cu gaze lacrimogene. Mai multe persoane au avut nevoie de ajutor medical. În Piaţa Victoriei se află câteva mii de manifestanţi şi în continuare sosesc grupuri de oameni, care sunt primiţi cu aplauze de cei aflaţi deja în piaţă.

Citiți și

VIDEO. Un jandarm golește o butelie cu gaze lacrimogene în Piața Victoriei

Adevăratul motiv pentru care Dragnea se teme de mitingul diasporei 

C. T. Popescu: Protestatarii paşnici să se delimiteze de provocatori, nişte inşi solizi, cu cefe groase. Pe întuneric, ei pot fi şi mai agresivi

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri