Barna, despre reacția Poliției în cazul numelor anti-PSD: „Un abuz, în acelaşi spirit al punerii pumnului în gură”

Data actualizării: Data publicării:
dan barna agerpres_9869948
Foto: Agerpres

Preşedintele USR, Dan Barna, susţine că maşina cu număr de înmatriculare cu mesaj anti-PSD arată cât de radicalizată şi polarizată este societatea românească şi cum a reuşit PSD să „rupă România şi să aducă atât de multă revoltă în spaţiul public”. El a mai spus că mesajul acela reprezintă „un simptom pentru felul în care a ajuns să fie condusă România”, iar felul în care a reacţionat Poliţia reprezintă „un pumn în gură” libertăţii de exprimare.

dan barna agerpres_9869948
Sursă foto: Agerpres

„În momentul în care ai o clasă politică ce generează radicalizarea cetăţenilor, pentru că acel mesaj este apreciat de o parte a societăţii ca fiind haios şi simpatic, este disconsiderat de o altă parte a societăţii mai conservatoare, dincolo de mesajul în sine, faptul că s-a ajuns ca astfel de mesaj să devină popular arată cât de radicalizată şi de polarizată este societatea, cum au reuşit PSD şi Liviu Dragnea ca într-un an şi jumătate să rupă România şi să aducă atât de multă revoltă în spaţiul public”, a spus Dan Barna.

Liderul USR spune că nici nu susţine mesajul, nici nu îl disconsideră, dar el reprezintă  „un simptom pentru felul în care a ajuns să fie condusă România” şi un abuz prin folosirea instituţiilor statului pentru a sancţiona o libertate de exprimare.

Citeşte şi: E bine că i-au dat jos plăcuţele 

„Acel mesaj, fără să-l susţin sau să-l desconsider, este un mesaj care este, de fapt, un simptom pentru felul în care a ajuns să fie condusă România. Faptul că Poliţia abuzează, şi înţeleg că numărul acela a fost înregistrat în Suedia perfect legal (...),  este evident un abuz, în acelaşi spirit al punerii pumnului în gură. (...) Libertatea de exprimare presupune exact asta – să acceptăm părerea celuilalt. PSD ce mesaj transmite? Nu numai că îi sancţionăm şi reacţionăm dur, dar iată că folosim instituţiile statului pentru a sancţiona un drept la exprimare, pentru că ne convine sau nu, şi acea plăcuţă este tot o libertate şi un drept la exprimare”, a mai punctat Dan Barna.

Brigada Rutieră a Capitalei a reţinut luni numerele de înmatriculare cu mesaj anti-PSD, după ce au oprit în trafic autoturismul înmatriculat în Suedia. De asemenea, a fost reţinut pemisul de conducere al şoferului, acesta declarând că a înmatriculat maşina în luna aprilie şi că se află în concediu în România, fiind în drum spre litoral.

Poliţia Rutieră a deschis dosar penal în acest caz şi susţine că maşina nu are drept de circulaţie în România, invocând o informare transmisă de Biroul Interpol Stockholm, în timp ce Ambasada Suediei la Bucureşti a precizat că autoturismul are drept de circulaţie în Uniunea Europeană, dar că posesorul trebuie să deţină documentele oficiale pentru ambele seturi de numere – personalizate şi oficiale.

Șoferul a precizat, marți, că va depune plângere penală împotriva polițiștilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri