Barna: Timmermans şi CE sunt foarte bine informaţi despre situaţia din România

Data publicării:
dan barna

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, joi, la finalul întâlnirii cu prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, că MCV nu are un termen limită de finalizare, susţinând punctul de vedere al lui Timmermans, potrivit căruia „Comisia de la Veneţia, GRECO sau Comisia Europeană nu trebuie privite ca inchiziţie, cum încearcă Iordache şi PSD să transmită”. Barna susţine că Timmermans a spus că şi el, şi CE sunt informaţi foarte bine cu privire la situaţia României, scrie News.ro.

dan barna agerpres_9869948
Foto: Agerpres

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, joi, la finalul întâlnirii cu prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, că MCV nu are un termen limită de finalizare, susţinând punctul de vedere al lui Timmermans, potrivit căruia „Comisia de la Veneţia, GRECO sau Comisia Europeană nu trebuie privite ca Inchiziţie, cum încearcă Iordache şi PSD să transmită”.

„Mesajele sunt foarte clare şi în linie cu ceea ce USR spune de câteva săptămâni. MCV nu are un deadline şi acesta este un lucru important. Timmermans a exprimat foarte plastic ideea că e un deziderat, un lucru pe care ne-am propus să îl încercăm, acela de a ridica MCV la sfârşitul lui 2019, dar nu este un deadline pentru nimeni. El a transmis un mesaj foarte politic şi politicos, încercând să spună că e nevoie de mai multă cooperare, de mai mult dialog între Guvernul României şi instituţiile europene, spunând foarte plastic că, respectiv, Comisia de la Veneţia, GRECO sau Comisia Europeană nu trebuie privite ca Inchiziţie, cum încearcă Iordache şi PSD să transmită mesajul, ci sunt de fapt instituţii cu specialişti care chiar îşi doresc să ajute statele. Din această perspectivă, recomandarea era evident una transparentă, de a consulta aceste instituţii”, a afirmat Dan Barna.

De asemenea, Barna afirmă că prim-vicepreşedintele CE a spus că „presiunea asupra Justiţiei nu se face doar prin modificarea legislativă, care este o problemă de care este foarte preocupat, ci prin presiunea constantă a mass-media pe Justiţie” şi dă exemplul scandalului apărut în spaţiul public vizând DNA.

Liderul USR explică faptul că percepţia lui Timmermans potrivit căreia există un conflict între Parlament şi sistemul judiciar este, de fapt, „pură realitate”.

„Percepţia de care vorbea Timmermans că în România este un conflict (…) dinspre Europa se vede în România un conflict între Parlament şi sistemul judiciar, între cetăţenii care sunt în stradă şi Guvern. Nu este doar o percepţie, este pură realitate şi tot ceea ce s-a întâmplat în aceste luni de zile, de la finalul anului trecut şi începutul acestui an, confirmă acest lucru”, a adăugat Dan Barna.

Acesta spune că Frans Timmermans a punctat faptul că el şi Comisia Europană sunt bine informaţi cu privire la situaţia României.

„Timmermans a mai punctat un lucru important referitor la retorica acestor zile - că el, personal, şi Comisia Europeană sunt foarte bine informaţi. Chiar a precizat că, în general, sunt foarte bine informaţi despre situaţia din România (…) a spus că, în general, este foarte bine informat şi a spus foarte plastic că percepţia este că «sunteţi într-o cursă de maraton, sunteţi pe ultima turnantă şi v-aţi oprit şi cumva o luaţi la fugă înapoi». Din această perspectivă, este foarte clar că MCV rămâne, nu avem o perspectivă imediată de ridicare din niciun punct de vedere”, conchide Dan Barna.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri