Băsescu a plecat la Bruxelles pentru dineul şefilor de stat sau de guvern din ţările UE

Data publicării:
B se Ponta resize -Mediafax Foto-Andrei Pungovschi

Actualizare 14:00: Președintele a declarat la Aeroportul Otopeni că se va discuta despre rezultatul alegerilor prezidențiale din Ucraina, mai exact victoria lui Petro Poroșenko, planificarea legislativă pentru perioada 2014-2019, șeful statului a menționat că punctul de vedere al Românei va fi ca legislația va trebui să se axeze prioritar pentru soluții de creșterea locurilor de muncă, a investițiilor și creșterea economică, dar se va discuta și despre rezultatul alegerilor europarlamentare.

Traian Băsescu a mai spus că Popularii Europeni vor avea un cuvânt important de spus în desemnarea președintelui Comisiei Europene, dar și că extremiștii vor avea un cuvânt important dacă nu se realizează o alianță între PPE și grupul socialist.


 

Potrivit sursei citate, la plecarea la Bruxelles, în jurul orei 13.00, preşedintele Traian Băsescu va susţine o declaraţie de presă la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă”.

La ora 17.00 (ora României), la Bruxelles, Traian Băsescu va participa la Summitul Partidului Popular European, iar de la ora 20.00, la sediul Consiliului European, şeful statului român va lua parte la Dineul de lucru separat al şefilor de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene.

Premierul Victor Ponta anunţa, luni, că urma să îi adreseze o scrisoare oficială preşedintelui Traian Băsescu pentru a participa la Summit-ul Consiliului European care are loc la Bruxelles marţi.

Ponta declara, luni seară, că nu a primit încă niciun răspuns din partea preşedintelui Traian Băsescu la scrisoarea pe care i-a trimis-o privind participarea la summit-ul Consiliului European.

„Nu, nu am primit niciun răspuns”, a afirmat Ponta, întrebat de presă despre acest subiect.

Întrebat dacă va face o nouă încercare în această seară, în sensul de a-l contacta telefonic pe şeful statului, premierul a răspuns că nu.

„Eu m-am adresat oficial. Dacă domnia sa va dori să răspundă, în mod sigur o va face oficial. Dacă nu vrea să răspundă...”, a afirmat Ponta.

El a precizat că se va întâlni, marţi, la Bruxelles, cu prim-miniştrii social-democraţi din statele membre UE, cărora le va prezenta punctul de vedere al României. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri