Băsescu: Am vrut să nu mă implic în campanie, dar măciuca politică numită CNSAS mă obligă să mă apăr

Data publicării:
traian basescu

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că a vrut să nu se implice în campania pentru prezidențiale, dar atacurile îl obligă să se apere de „noua măciucă politică numită CNSAS”. El a adăugat că acțiunea în constatare care îl vizează deformează adevărul, potrivit Mediafax.

„Cert este că mă voi apăra de acţiunea CNSAS, cert este că acest dosar s-a anunţat în campania pentru Parlamentul European şi s-a finalizat de la primul termen în campania prezidenţială. Şi mai este o certitudine: am vrut să nu mă implic în această campanie, dar atacurile au tot soiul de interesaţi şi mă obligă să mă apăr de noua măciucă politică numită CNSAS . PS - în timp ce -patrioţii furioşi- se străduiau să mă acuze acasă, la Strasburg eu obţineam un vot în Parlamentul European în care pentru prima dată se recunoaşte că prin Pactul Ribendrop - Molotov României i-au fost smulse teritorii care nu i-au mai fost returnate”, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

Fostul șef de stat a adăugat că CNSAS e format din oameni desemnați de partide, iar acțiunea de constatare care îl vizează deformează realitatea.

„Format numai din oameni desemnaţi de partide, Consiliul CNSAS a aprobat o Acţiune care deformează adevărul până la limita minciunii”

„Resping categoric acuzaţiile şi interpretarea CNSAS ! Ce–i drept, în disputa cu CNSAS am pierdut în primă instanţă la Curtea de Apel Bucureşti. Nu m-am aşteptat chiar dacă jurisprudenţa ICCJ nu îmi îndreptăţea optimismul. Cu un Consiliu format numai din oameni desemnaţi de partide, Consiliul CNSAS a aprobat o Acţiune în Constatare care mă vizează şi care deformează adevărul până la limita minciunii. CNSAS a recurs la formularea unor acuzaţii care nu au nimic comun cu realitatea vremii, utilizând două note care nu au produs nici un efect negativ. În susţinerea punctului său de vedere CNSAS utilizează formulări decisive care nu există în cele două note, nu recunoaşte aplicabilitatea legilor şi regulamentelor militare şi de asemenea nu menţionează nimic despre statutul celor doi elevi caporali în raport cu Securitatea.Din păcate, în instanţă, judecătorul a crezut mai mult în actul bine ticluite de CNSAS care deforma realităţile de acum 45 de ani, decât în cele susţinute de mine”, a adăugat Băsescu.

Magistrații Curții de Apel București au admis, vineri, acțiunea Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) și au constatat calitatea de colaborator al Securității în privința fostului președinte al României Traian Băsescu.

Citiți și:
Exclusiv | Traian Băsescu la Digi24: Recunosc că la 21 de ani habar n-aveam că Contrainformațiile militare erau parte a Securității

În acţiunea depusă la CAB de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu, studiată de MEDIAFAX, se arată că fostul preşedinte şi-a turnat colegii şi a menţinut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI şi MApN.

Traian Băsescu a declarat că va contesta decizia.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”