Băsescu: Casa Albă şi Kremlinul sunt în acest moment cuplate. Este clar că Trump îşi corelează poziţiile şi acţiunile cu Putin

Data publicării:
traian basescu face declaratii
Traian Băsescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Este clar că Donald Trump îşi corelează poziţiile şi acţiunile cu Putin,” este de părere fostul preşedinte Traian Băsescu, adăugând că, în acest moment, Casa Albă şi Kremlinul sunt cuplate şi îşi corelează acţiunile distructive.

„Este clar că Donald Trump îşi corelează poziţiile şi acţiunile cu Putin. Casa Albă şi Kremlinul sunt în acest moment cuplate şi îşi corelează acţiunile distructive. Spre exemplu, părerea mea a fost de câteva vreme că Trump vrea ca Ucraina să capituleze, nu să obţină o pace. Ori acţiunile lui sunt exact în această direcţie. Sistează orice sprijin militar, sistează sprijinul informaţional şi politic, pur şi simplu îl discreditează pe Zelenski. Nu-ţi trebuie mai mult. Acelaşi lucru face şi Kremlinul. În timp ce Trump sistează orice ajutor militar, Kremlinul loveşte cu rachete şi Kievul, şi Odessa şi localităţi, ucide zeci de mii de oameni şi, în acest timp, acest demagog putinist care este Trump nu face decât să spună că el vrea să evite pierderea de vieţi omeneşti. Dar îi dă lui Putin tot concursul, să ucidă ucraineni”, a spus Traian Băsescu la B1TV, citat de News.ro.

„S-ar putea să trebuiască să se gândească, dacă nu se încadrează prin acţiunile lui în aceeaşi zonă în care s-a încadrat Putin, când a fost declarat criminal de război”, a completat Băsescu.

Potrivit fostului președinte, dacă în privinţa Ucrainei este clar, Putin şi Trump se corelează pentru distrugerea acestei ţări, nu mai puţin corelaţi sunt în ceea ce priveşte România şi Moldova. „Atacurile pe alegeri au venit în mod egal şi de la Casa Albă, de la Vance şi de la Kremlin. Aduceţi-vă minte că Putin rânjea legat de anularea alegerilor. Deci Casa Albă şi Kremlinul sunt în tandem în atacarea şi discreditarea pe plan internaţional a democraţiei din România. La asta au adăugat şi Republica Moldova”, a subliniat Băsescu.

El a precizat că aceste două instituţii, Casa Albă şi Kremlinul, se corelează împotriva statelor democratice. „Este regretabil că America a avut prieteni în Europa şi acum America contribuie la distrugerea Europei şi dacă ar putea să o dea pe mâna lui Putin, ar da-o fără rezerve”, a completat Traian Băsescu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...