Sari la conținut

Băsescu, despre bugetul pe 2017: Luați impiegatul beat de la cârmă

Liderul PMP a atras atenția că deficitul bugetar va depăși 3%, așa cum a asigurat premierul Grindeanu. Astfel, Guvernul se va împrumuta de la bănci, care nu vor mai avea bani pentru piața privată, a spus Traian Băsescu.

Premisa corectă era să plecăm de la 24 de miliarde mai puțin, cât a prognozat Guvernul, plus încă 20 de miliarde. Ceea ce înseamnă 44 de miliarde deficit, adică 5,3 la sută. Cu certitudine va fi depășit deficitul bugetar. Probabil că alianța PSD-ALDE și-a propus să nu mai țină cont de parametrii necesari atingerii criteriilor de la Maastricht în vederea intrării în zona euro”, a spus Traian Băsescu, de la tribuna plenului Parlamentului.

De fapt acest buget sacrifică investițiile private. Așa cum declara ministrul de Finanțe, banii pentru acoperirea deficitului bugetar vor fi luați din sistemul bancar românesc. Ceea ce înseamnă că domnii de la bănci vor avea un excelent buget, în schimb nu vor mai fi tentate să împrumute niciun leu sectorului private pentru a-i permite dezvoltarea”, a adăugat președintele PMP.

Aș încheia, domnilor, luați mișcăristul – așa se numeșțte la calea fierată, sau spuneți-i impiegatul – luați impiegatul beat din regulatorul de circulație, pentru că veți duce țara într-un nivel de îndatorare pe care nu ni-l mai putem permite”, a mai spus Traian Băsescu.

Fostul președinte al țării le-a mai spus parlamentarilor că vor fi nevoiți să facă o comisie de anchetă asemănătoare cu cea care acum anchetează guvernul tehnocrat. „Veți face o comisie parlamentară ca să vedeți cine a falsificat bugetul. Încă pot fi corectate cifrele umflate de actualul guvern, pentru ca să ne arate un deficit fictiv de 2,96 la sută”, a punctat el.

Astăzi, tot în plen, premierul Sorin Grindeanu a dat din nou asigurări că bugetul pentru 2017 se va încadra în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB.

Etichete: investitii , traian basescu , deficit bugetar , sorin grindeanu , buget 2017 , impiegat beat

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale