Băsescu: Imaginaţi-vă câtă legitimitate vor considera unii că au primit ca să facă zob legile justiţiei, în cazul unui eşec la referendum

Data publicării:
traian-basescu-fb
Foto: facebook.com/pg/PresedinteleTraianBasescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că va merge la referendum şi va vota "Da", adăugând că, în cazul unui eşec, unii vor considera că au primit legitimitate să facă "zob" legile justiţiei.

traian-basescu-fb
Foto: facebook.com/pg/PresedinteleTraianBasescu

Traian Băsescu a spus, vineri, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că va merge la referendumul din 26 mai şi că va vota "Da", chiar dacă are unele rezerve în privinţa întrebărilor de pe buletinul de vot.

„Imaginaţi-vă ce ar însemna să se rateze referendumul sau să se voteze «Nu». Motivul nu este pentru a spune «Da» la întrebări, pentru că le-am criticat încă de când au fost puse. Motivul este legat de efecte, dacă acest referendum nu va întruni cvorumul. Imaginaţi-vă câtă legitimitate vor considera unii că au primit ca să facă zob legile justiţiei şi codurile penale, prin ordonanţe de urgenţă, cum vor vrea. Eu spun asta în condiţiile în care sunt un politician care a avut curaj ca pe vâlvătaia din stradă să spună: uitaţi-vă puţin la legile justiţiei, că pe marea majoritate a modificărilor sunt corecte. Dar n-aş vrea să riscăm”, a afirmat Traian Băsescu, potrivit News.ro.

El a precizat că preşedintele Klaus Iohannis are meritul că „a ţinut direcţia către Bruxelles şi că a acoperit oscilaţiile PSD-ului în abordarea pe care a avut-o”.

„Nu ne-a pus, ca ţară, sub semnul întrebării. În concluzie, de grija efectului contrar, votez”, a mai spus fostul şef al statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în 25 aprilie decretul referitor la întrebările pentru referendum. 

Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...