Bogdan Aurescu a discutat cu omologii din Portugalia și Danemarca despre aderarea la Schengen

Data publicării:
bogdan aurescu face declaratii in fata steagurilor ue
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a discutat la telefon cu omologul danez, Lars Lokke Rasmussen, căruia i-a urat succes în această funcţie, printre subiectele abordate numărându-se şi priorităţile comune ale celor două state. De asemenea, ministrul de Externe a vorbit și cu ministrul portughez al afacerilor externe, João Gomez Cravinho. Acesta a transmis că va depune eforturi în dialogul la nivel european pentru identificarea soluţiilor necesare pentru adoptarea deciziei favorabile aderării României la Schengen.

„Discuţie excelentă cu Lars Lokke Rasmussen, căruia i-am urat succes ca nou ministru de externe al Danemarcei! Am discutat priorităţile comune ale cooperării foarte bune româno-daneze, inclusiv pentru asigurarea unităţii şi securităţii Uniunii Europene. Am mulţumit pentru reconfirmarea sprijinului ferm şi angajat al Danemarcei pentru aderarea României la Schengen”, a scris Aurescu, luni, pe Twitter.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, cei doi miniştri au făcut referire şi la contextul dificil de securitate marcat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, evidenţiind importanţa acţiunii comune la nivel european şi internaţional pentru a răspunde prin soluţii eficiente la efectele crizei generate de agresiunea rusă.

Tot luni, ministrul Aurescu a discutat și cu omologul său din Portugalia, João Gomez.

„Ministrul Bogdan Aurescu a abordat în cadrul convorbirii subiectul aderării României la spaţiul Schengen, şeful diplomaţiei române mulţumind pentru susţinerea constantă şi activă a Portugaliei pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Ministrul portughez de externe a reconfirmat sprijinul ferm şi activ al Portugaliei şi a exprimat dezamăgirea faţă de rezultatul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, arătând că blocajul apărut trebuie depăşit. În context, a dat asigurări că va depune eforturi în dialogul la nivel european pentru identificarea soluţiilor necesare pentru adoptarea deciziei favorabile aderării României”, precizează MAE în comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri