Bolojan a promulgat legea care permite pacienților să facă donații pentru spitale, în loc de „atenții” acordate medicilor

Data actualizării: Data publicării:
Pacienți așteaptă în sala de așteptare a Unității de Primiri Urgențe din Spitalul Clinic de Urgență din Timișoara
Inițiatorii spun că legea „nu legalizează șpaga”. Foto: Inguam Photos / Cornel Putan

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a promulgat marţi legea care permite pacienţilor să-şi exprime recunoştinţa faţă de medici prin donaţii făcute unităţii medicale, informează Administrația Prezidențială.

Astfel, Bolojan a semnat decretul privind „promulgarea Legii pentru modificarea alineatului (2) al articolului 34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 (PL-x 277/02.05.2018)”.

Conform acestei legi, pacienţii pot face donaţii spitalelor în care au fost îngrijiţi, în loc să ofere atenții personalului medical.

Propunerea legislativă, inițiată de USR, a fost adoptată de Camera Deputaților, for decizional, pe 26 martie, cu 283 de voturi „pentru” și 20 de abțineri.

Proiectul modifică art. 34 din Legea 46/2003, în sensul eliminării posibilităţii pacienţilor de a oferi plăţi suplimentare şi donaţii angajaţilor unităţilor sanitare în care au fost îngrijiţi, menţinerii posibilităţii acestora de a oferi donaţii unităţilor sanitare, precum şi includerea acestor donaţii în situaţia privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public.

Practic, „pacientul poate face donaţii unităţii sanitare unde a fost îngrijit, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie”, arată actul normativ adoptat de Parlament și promulgat de președintele Bolojan.

Conform expunerii de motive, „oferirea unui cadou medicului reprezintă o constantă în comportamentul pacientului român, prins la mijloc în lupta dintre dreptul la recunoştinţă şi implicaţiile penale ale unui astfel de gest”.

Inițiatorii au precizat că prin această lege „nu se legalizează șpaga”.

„Dincolo de aspectele menţionate, nu ne dorim completa anulare a dreptului la recunoştinţă al pacientului. El poate fi veridic în anumite situaţii, motiv pentru care susţinem ca acesta să se manifeste doar prin donaţiile transmise către unitatea medicală în care pacientul a fost îngrijit, nu şi către medici sau alţi angajaţi ai centrelor sanitare”, mai precizează expunerea de motive a proiectului.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme