Buget 2014. După o noapte cu vorbe grele, comisiile reunite de buget-finanţe au adoptat cele 54 de articole. Urmează discuţiile pe anexe

Data publicării:
rudotel

Până spre dimineaţă, parlamentarii comisiilor de Buget-Finanţe au discutat pe marginea articolelor bugetului pentru anul viitor, adoptând cu majoritate cele 54 de articole şi două amendamente. Pentru un timp, jignirile au luat însă locul dezbaterilor, pentru că aleşii de la putere şi cei ai opoziţiei şi-au aruncat vorbe grele.

ACTUALIZARE ORA 4:00 Comisiile reunite de buget-finanţe au adoptat textul legii bugetului de stat pe anul 2014, respectiv cele 54 de articole, cu 23 de voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi două abţineri.

Senatorii şi deputaţii continuă joi şi vineri dezbaterile şi votul pe anexele la proiectul de lege, mai exact sumele care vor reveni ministerelor şi instituţiilor din subordinea executivului.

Potrivit Mediafax, textul a fost adoptat în cea mai mare parte în forma promovată de Guvern. Două amendamente au fost adoptate, ambele fiind propuse de PSD, prin senatorul Ecaterina Andronescu, respectiv deputatul Vasile Popeangă.

Cel din urmă se referă la sumele rambursate de la Comisia Europeană în cadrul proiectului de reabilitare a siturilor contaminate istoric cu produse petroliere, aferente plăţilor reprezentând lucrări de decontaminare. Aceste sume se transformă în venituri la bugetul de stat şi se varsă într-un cont distinct.

-------------------------------

Negocierile ar fi trebuit să înceapă la ora 17:00, au fost amânate pentru 18:00, apoi preşedintele de şedinţă Cosmin Nicula a anunţat că miniştrii de Finanţe şi cel al Bugetului nu vor putea fi prezenţi decât o jumătate de oră, pentru că sunt invitaţi la recepţia dată de Guvern în onoarea premierului Chinei, aflat în vizită la Bucureşti.

Un prim scandal s-a declanşat la auzul veştii, parlamentarii PDL arătând că este inacceptabil ca cei doi miniştri cu rol cheie în dezbaterea bugetului să lipsească. După cearta care a durat circa 30 de minute, s-a stabilit că oficialii vor merge la recepţie, apoi se vor întoarce la şedinţă, care a început în cele din urmă la ora 21:00.

După acest moment, tonul jignirilor l-a dat deputatul PDL Andreea Paul, care i-a pus mai multe întrebări ministrului pentru Buget, Liviu Voinea. De câte ori acesta încerca să răspundă, Andreea Paul intervenea şi îl corecta. La un moment dat, deputatul PDL i-a spus ministrului că este „praf”, moment în care colegii din Uniunea Social Liberală au intervenit în apărarea acestuia, transmite reporterul Digi24 aflat la faţa locului.

Cum şi-au vorbit parlamentarii (surse - Digi24 şi Mediafax):

Andreea Paul, deputat PDL: „Nici pesediştii nu au visat vreodată un ministru de Finanţe mai de stânga ca aşa-numitul liberal Chiţoiu.

Vasile Popeangă (deputat PSD): „Ăsta-i preludiul...

Andreea Paul: „Vă arde de glume sau de joacă... Taxarea e cea mai perversă formă de tăiere a veniturilor românilor.

Iulian Dumitrescu (senator PNL): „... un premier care a tăiat pensii cu 25% Aţi mai sta în faţa camerelor?

Andreea Paul: „Minciună! Pensiile nu au fost tăiate. Aoleu, ce prost e!

Andreea Paul, către Liviu Voinea: „Dumneavoastră, care vă bateţi cu deflaţia ca şi cum aţi vrea să vă bărbieriţi cu lingura de lemn, nu-mi ţineţi lecţii de economie.

Liviu Voinea: „Eu sunt profesor, dvs lector, să mai aşteptaţi cu noţiunile.

Andreea Paul: „Deci v-aţi cumpărat şi funcţia de profesor, asta ne anunţaţi, da? Deflaţia nu ştiţi ce este. Vă puneţi mandatul pe masă dacă în 2013 nu aveţi 3%? (...) Ce să vă povestesc! Treceţi bugetul ţării în jumătate de oră. Să vă fie ruşine!

Octavian Petric (deputat PSD): „Sunteţi penibilă, doamnă Paul, penibilă!

Andreea Paul: „A înviat colegul nostru Petric de la Satu Mare. Pentru prima dată vorbeşte la Comisia de Buget-Finanţe.

Octavian Petric: Decât să vorbesc prostii ca şi tine, mai bine tac!

Andreea Paul: „Păi cum ai deschis gura ai şi spus prima prostie.

Vasile Popeangă: „Nu cred că o doamnă poate să-şi bată joc de o comisie la această oră. De ce să fiu calm? Să asist la toate prostiile dumneata? Ai minţit cât ai fost consilieră, vrei să-ţi arăt acum? Ai minţit de-au rupt.

Andreea Paul: „Nu-i adevărat! Ai minţit dumneata aici.

Cosmin Nicula (preşedintele comisiei de buget din Senat, deputat PSD): „Cinci minute pauză pentru cei care au nevoie de Rudotel azi...

La ora 12:00 noaptea, parlamentarii votau pe unele capitole ale proiectului de buget.

Urmează ca joi dimineaţă să se analizeze anexele şi amendamentele din lege, cele care stabilesc câţi bani merg la ministere şi la instituţiile din subordinea Guvernului.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri