C. P. Tăriceanu îl contrează pe E. Teodorovici: Să îşi ţină părerile în ce priveşte ministerul energiei

Data actualizării: Data publicării:
180130_INTALNIRE_ROMANIA_30 tariceanu_003_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îi transmite ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să îşi ţină pentru el părerile legate de Ministerul Energiei.

Replica liderului liberal democrat vine după ce Eugen Teodorovici a sugerat că şeful Senatului s-a grăbit când a anunţat anularea taxei aplicate companiilor din energie.

Călin Popescu Tăriceanu: „Îi dau un sfat domnului Teodorovici să îşi ţină părerile în ce priveşte ministerul energiei pentru el, că nu îl cunoaşte cum funcţionează. Nu are suficiente date legate de ministerul energiei, care e condus de un liberal.

Am vorbit şi cu doamna Dăncilă, care a spus că şi dumneai crede că această taxă de 2% pe companiile din energie va avea efecte defavorabile.

Nu cred că se poate opune domnul ministru în faţa evidenţelor. E o persoană rezonabilă şi sper să fie şi înţeleaptă”.

Nu trebuie să plecăm de la ideea că OUG 114 sau ordonanța lăcomiei, cum i s-a mai spus, trebuie să fie modificată, a declarat ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici, vineri seara, la Digi24.

Moderator: Taxa de 2%. Domnul Tăriceanu a anunţat că merge până la eliminarea ei. Aţi discutat cu Tăriceanu?

Eugen Teodorovici: Eu, personal, nu am discutat despre acest subiect. Dar eu ştiu un lucru foarte clar că orice astfel de idee de acest nivel se discută în primul şi în primul rând în coaliţie.

Moderator: Şi nu aţi discutat?

Eugen Teodorovici: Eu, personal, nu am fost la vreo discuţie de acest gen.

Moderator: S-a grăbit Tăriceanu cu anunţul?

Eugen Teodorovici: Nu vreau să fac astfel de remarci. Dar nu trebuie să plecăm de la ideea că trebuie să fie modificată (OUG 114 – n.r.).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri