C. P. Tăriceanu: Transmit un mesaj de suport pentru Jandarmerie și Poliție

Data publicării:
180327_tariceanu_CENTENAR_12_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu spune că susţine dreptul la protest paşnic şi transmite un mesaj de suport pentru Jandarmerie şi Poliţie: "Este nevoie ca românii să știe că Jandarmeria și Poliția acționează pentru a menține liniștea și ordinea publică, în conformitate cu atribuțiile legale".

180327_tariceanu_CENTENAR_12_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

"Am urmărit cu multă îngrijorare protestele violente care au avut loc pe parcursul zilei de ieri în zona Pieței Victoria și cred că reacția tuturor instituțiilor statului în aceste momente tensionate este importantă pentru democrația din România. Din acest punct de vedere, doresc să fac câteva precizări din poziția de președinte al Senatului.

Vreau să afirm răspicat dreptul fiecărui cetățean într-o democrație de a se exprima public și de a protesta, atât timp cât o face fără a incita la violență sau fără a comite violențe. Din acest punct de vedere, voi continua să susțin dreptul cetățenilor de a protesta pașnic. În același timp, resping cu fermitate orice formă de violență, verbală sau fizică, și cred că aceeași opinie este împărtășită de milioanele de români care au văzut ieri și astăzi turnura violentă pe care au luat-o protestele.

Românii trebuie să știe că instituțiile statului, cu atribuții în acest sens, veghează pentru a respecta legea și ordinea; iar din acest punct de vedere, vreau să transmit un mesaj de suport pentru Jandarmerie și Poliție. Este nevoie ca românii să știe că Jandarmeria și Poliția acționează pentru a menține liniștea și ordinea publică, în conformitate cu atribuțiile legale.

Din acest punct de vedere, îmi exprim dezamăgirea față de reacția unor lideri politici care au criticat public încă de ieri noaptea aceste instituții ale statului pentru intervenția lor, chiar în orele în care o tânără jandarm era bătută cu bestialitate de o serie de protestatari violenți. Aceste declarații nu au făcut decât să crească tensiunea din spațiul public și au indus o vinovăție a Jandarmeriei, fără ca măcar să existe o analiză clară și amănunțită în acest sens.

Un rol important îi revine și procuraturii, justiției și serviciilor de informații, care trebuie să își îndeplinească atribuțiile pentru pedepsirea vinovaților și evitarea repetării unor violențe similare; și sper să văd acțiuni ferme în acest sens, fără influență din partea factorilor politici.

De asemenea, solicit tuturor liderilor politici, să își asume răspunderile care le revin în menținerea ordinii publice, păstrarea păcii sociale și apărarea unității naționale. Este important să punem punct tuturor injuriilor și incitărilor la violență din ultimele săptămâni, care nu fac decât să pună gaz peste foc. Trebuie spus că evenimentele de ieri au fost și rezultatul incitărilor la violență din spațiul public pe care, din păcate, unii lideri politici le-au încurajat", a transmis Tăriceanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...