C. T. Popescu, după declaraţia lui Ion Iliescu: Cred că Ponta ar trebui să mediteze. Ca premier nu avea voie să discute hotărârea instanţei 

Data publicării:
cristian tudor popescu ctp 5345359-Mediafax Foto-Octav Ganea-2

„Dacă Iliescu spune acum că nu este vorba despre o influenţă a lui Traian Băsescu asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci despre starea generală a justiţiei din României, putem discuta că îl contrazice pe Ponta.

Are mai puţină importanţă ce spun membrii PSD, ei pot să aibă astfel de poziţii, în legătură cu o hotărâre a justiţiei. În ce-l priveşte însă pe Victor Ponta ca premier, nu avea dreptul să califice în niciun fel, să discute hotărârea Înaltei Curţi. Este un gest de iresponsabilitate compromiţând funcţia de prim - ministru în ochii tuturor ţărilor democratice, să invalideze decizia ICCJ”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Potrivit acestuia, Victor Ponta a făcut în ultimele luni, din punct de vedere politic, „greşeală după greşeală”.

„El (Victor Ponta – n.r.) este de şcoală nouă în PSD şi cu uşurinţă absolut condamnabilă înţelege să recurgă la astfel de mijloace care fac rău României. Ar trebui ca Ponta să mediteze. Când îţi spune Ion Iliescu că ce ai făcut nu e în regulă, cred că Ponta ar trebui să cadă pe gânduri. Ponta a comis în ultimele luni greşeală după greşeală din punct de vedere politic”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri