C. T. Popescu: Mă dezamăgeşte că Iohannis a fost mai puţin neamţ decât mă aşteptam

Data publicării:
iohannis bruxelles agerpres
Foto: Agerpres

Klaus Iohannis a făcut un altfel de politică decât Traian Băsescu. Nu a făcut mari greşeli în acest an, dar nici nu a făcut mare lucru ca şef de stat. A avut un singur moment cu adevărat dificil, cel al cotelor de refugiaţi repartizate ţărilor UE şi României, moment pe care l-a ratat, l-a tratat şovăielnic şi greşit, până la urmă a revenit la o formulă, dar a bâjbâit.

Cel mai mult mă dezamăgeşte că a fost mult mai puţin neamţ decât mă aşteptam. Când spui neamţ, nu spui numai precizie, cumpătare la vorbă, seriozitate. Neamţ înseamnă în primul rând muncă, să faci ceva”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri