C.T. Popescu: Lista, ciomăgarii și glonțul, asta e tradiția din care se adapă Dragnea, Ghiță, Rădulescu

Data actualizării: Data publicării:
ctp intrebator

PSD este singurul partid de după 1989 care a recurs la „ciomăgari și liste negre”, a spus la Digi24 gazetarul Cristian Tudor Popescu. De altfel, în raportul Departamentului de Stat privind drepturile omului sunt menționate violențele jandarmilor de la protestul din 10 august.

Lista, ciomăgarii și glonțul, asta e tradiția din care se adapă Dragnea, Ghiță, Rădulescu”, a spus Cristian Tudor Popescu, referindu-se la președintele PSD, Liviu Dragnea, omul de afaceri Sebastian Ghiță, care și-a anunțat candidatura la alegerile europarlamentare, după ce nu i-a mai fost prelungit mandatul de arestare, și care i-a amenințat cu bătaia pe protestatarii #rezist, și parlamentarul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut și ca „deputatul Mitralieră”.

Am auzit și în Piața Victoriei strigându-se: toate partidele, aceeași mizerie. Nu, nu sunt aceeași mizerie. PSD se deosebește cel puțin printr-o trăsătură fundamentală – violența. Niciunul din partidele de după 1989 nu a recurs la ciomăgari și la liste negre. Cel care a recurs la așa ceva a fost PSD – minerii folosiți în 1990 și 1991, în 1996 Constantinescu câștigă alegerile și se discută la PSD scoaterea armatei. Astea sunt procedeele. Dl „Mitralieră” se trage din Corneliu Vadim Tudor, cu lista neagră din 1999 cu persoane care trebuie arestate și împușcate. Celelalte partide – PNL, PNȚ-CD, USR, niciunul nu a proferat amenințări, nu a pus problema să scoată bătăuși în țară”, a spus Cristian Tudor Popescu.

El a vorbit însă despre Andrei Caramitru, membru USR, care a lansat un avertisment la adresa PSD: „vreau să le zic clar: nu vă jucați cu focul. Dacă așa ceva devine posibil și acceptat ca fiind constituțional - de ce nu am da și noi un OUG retroactiv în prima zi de guvernare care să anuleze tot ce ați făcut voi și să va și arunce în pușcărie imediat pe toți?”.

Cu mentalitatea asta ar trebui să meargă la PSD”, a spus Cristian Tudor Popescu.

El a vorbit și despre raportul Departamentului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor omului, în care se vorbește despre violența jandarmilor asupra protestatarilor pașnici, la mitingul diasporei din 10 august 2018.

Pe 10 august, cel puţin 15 jurnalişti – care se aflau pe teren – au fost hărţuiţi verbal şi fizic şi au fost răniţi în timpul acţiunilor Jandarmeriei cu gaze lacrimogene”, se mai arată în raport.

15 ziariști care sunt menționați acolo, apropo de violență și de raportarea lui Dragnea la SUA, care spune că e proamerican mai convins decât pro-UE. Uite ce-i trimite Departamentul de Stat al SUA. E vorba de recunoașterea internațională a violenței forțelor de ordine asupra manifestanților pașnici”, a spus Cristian Tudor Popescu.

În raportul Departamentului de Stat este menționată și sancțiunea dată de CNCD lui Cristian Tudor Popescu și jurnalistului Digi24 Cosmin Prelipceanu, pentru emisiunea în care premierul Viorica Dăncilă a fost comparată cu un pavian cu mantie, sancțiune anulată apoi de instanță.

Pentru mulți suntem trădători de țară, faptul că suntem menționați în acest raport înseamnă că suntem trădători de țară”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri