Calcule electorale. Elena Udrea şi Teodor Meleşcanu râvnesc la voturile ACL

Data publicării:
stampila vot europarlamentare

Teodor Meleşcanu este deschis la o colaborare cu foştii colegi liberali. El a declarat în cadrul unui interviu că ar fi de acord să fie susţinut la preşedinţie de PNL, în cazul în care liberalii îi vor face o astfel de propunere.

Declaraţia sa alimentează scenariul în care Klaus Iohannis ar fi declarat incompatibil. În acestz caz liberalii şi-ar putea orienta susţinerea către fostul şef al SIE.

„Nu mi-am ascuns niciodată nici simpatiile, nici nu am încercat să mă vopsesc altfel după ce m-am suspendat din PNL, întodeauna am spus că sunt un om cu idei liberale”, a declarat el într-un interviu televizat.

Instanţa supremă a amânat procesul lui Klaus Iohannis pentru 30 septembrie

Teodor Meleşcanu a fost membru al PNL timp de 12 ani, timp în care a făcut parte din conducerea partidului şi a fost ales de două ori senator pe listele acestei formaţiuni. Tot pe voturile liberalilor se bazează şi fostul preşedinte PNL, Călin Popescu Tăriceanu, şi el candidat independent.

Candidatul PMP, Elena Udrea, crede că, în absenţa lui Klaus Iohannis, menţinerea alianţei electorale PNL - PDL ar fi ridicolă.

„Nu cred că ar mai funcţiona de data aceasta să fie luat partidul ca atare şi dus în spatele nu ştiu cărui candidat. Electoratul, nu mai spun activul de partid, se va duce natural către candidatul pe care îl simt ca fiind al lor. De aceea spun că foarte mulţi mă vor susţine pe mine şi este firesc să fie aşa. Într-un fel sunt şi candidatul lor”, a declarat Elena Udrea pentru Adevărul.

Elena Udrea şi-ar disputa cu Monica Macovei voturile democrat-liberalilor, şi aceasta fost membru PDL şi europarlamentar ales pe listele acestui partid. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri