Călin Georgescu critică ideea adoptării monedei euro, după anunțul lui Nicușor Dan

Data actualizării: Data publicării:
Călin Georgescu
Călin Georgescu. Inquam Photos / George Călin

Călin Georgescu a transmis, marți seară, pe Facebook, că „să anunți trecerea României la euro fără o dezbatere națională reală și fără ca poporul român să-și fi exprimat limpede voința nu este reformă”. „O asemenea decizie ar însemna, politic și moral, trădarea leului”, susține acesta. 

„Să anunți trecerea României la euro fără o dezbatere națională reală și fără ca poporul român să-și fi exprimat limpede voința nu este reformă. O asemenea decizie ar însemna, politic și moral, trădarea leului, a interesului național și a încrederii datorate românilor”, a transmis fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. 

Acesta spune că Marea Britanie a fost membră a construcției europene timp de aproape cinci decenii fără să renunțe la lira sterlină.  

„Astăzi, dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene, șase nu folosesc euro: România, Polonia, Cehia, Ungaria, Suedia și Danemarca. Euro nu este garanția prosperității, iar moneda națională nu este o piedică în calea ei”, potrivit mesajului transmis pe Facebook de Georgescu. 

El spune, de asemenea, că „trecerea la euro ar duce la o scumpire generalizată”.

Sâmbătă, după reconfirmarea ratingului de ţară, preşedintele Nicuşor Dan a transmis că, „în ciuda zgomotului politic, România funcționează”. El a vorbit și despre un acord politic pentru trecerea la zona Euro și a explicat că viitorul guvern va întocmi alături de BNR foaia de parcurs în acest sens. 

Grindeanu: E o ţintă pe care România o are, dar trebuie să se îndeplinească multe lucruri până atunci 

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni că aderarea la zona Euro reprezintă „o ţintă” pentru România, amintind că pentru a trece la moneda unică europeană ţara are de luat o serie de măsuri care ţin de întărirea economiei naţionale. 

„E un demers sau e o ţintă pe care trebuie să o îndeplinim, la un moment dat, dar pentru asta trebuie să îndeplinim şi anumite criterii din punct de vedere economic. Şi lucrurile în acest moment, cred că acestea trebuie să ne preocupe: să avem stabilitate economică, să avem creştere economică, nu scădere, să avem lucruri care aduc bunăstare şi atunci, da, îndeplinim toate aceste criterii ca să trecem şi la Euro. E o ţintă pe care România o are, dar pentru asta trebuie să se îndeplinească multe lucruri până atunci”, a spus Sorin Grindeanu, potrivit News.ro. 

Pozițiile lui Călin Georgescu împotriva UE 

Călin Georgescu s-a pronunțat adesea împotriva politicilor UE, pe care a criticat-o. El de asemenea s-a exprimat împotriva apartenenței României la Uniune. 

Printre exemple, se numără afirmația lui că România nu are nevoie de banii oferiți de UE, pentru că „îl avem pe Dumnezeu”. 

Întrebat dacă românii mai susțin apartenența la Uniunea Europeană și NATO, Georgescu a spus, într-un interviu din 2015 după tragedia de la Colectiv: „De la poporul meu nu există niciun sprijin, adică nu există oameni care să meargă acolo sau să conducă o asemenea situație. Cum putem să credem să mergem în alt loc, pentru ce? Din asemenea motive, nimeni nu vrea o asemenea situație. Nimeni nu susține asta. Apropo, de ce nu organizează un referendum, care este total normal. Să faci un referendum pentru oamenii tăi pentru că știu sigur că va fi negativ pentru ei”. 

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai făcut facultate și ai lucrat în același timp? Ce se întâmplă cu anii de vechime la calcularea pensiei
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Scandal înainte de lansarea „Casa Verde Baterii”. Cum ar fi fost umflate prețurile bateriilor prin REPowerEU...
Newsweek
Ministrul de finanțe anunță, în premieră, creșterea pensiilor. Despre ce sume e vorba? Când se dau banii?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...