Călin Popescu Tăriceanu cere demisia președintei Înaltei Curți: „Doamna Tarcea să ne lase!”

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu2

Preşedintele Senatului şi al formaţiunii ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, miercuri, că şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, ar trebui să predea locul din fruntea ÎCCJ „cuiva care trăieşte şi gândeşte ca în secolul 21”, relatează Agerpres.



Călin Popescu Tăriceanu critică într-o postare pe Facebook declaraţia Cristinei Tarcea, șefa instanței supreme, potrivit căreia „România întotdeauna s-a cam pripit atunci când a trebuit să-şi asume nişte obligaţii internaţionale”, ea exemplificând cu Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, despre care a spus că ţara noastră a ratificat-o „de dragul de a intra cât mai repede în cadrul Consiliului Europei”.

„Nu suntem în anii '50, când, conform propriilor ei destăinuiri, bunicul distinsei doamne săpa la Canal, trimis de comunişti, în profundul dispreţ pentru drepturile omului. Suntem în 2019, membri ai UE, ai NATO şi ai altor mari organisme internaţionale, şi peste nici trei luni sărbătorim 25 de ani de la ratificarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în iunie 1994. O Convenţie care ne garantează dreptul la viaţă şi dreptul de a nu fi torturat, dreptul de a nu fi ţinut în sclavie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieţii private şi familiale, libertatea de gândire şi conştiinţă, dreptul la liberă exprimare, dreptul de proprietate, dreptul la alegeri libere şi multe altele”, subliniază Călin Popescu Tăriceanu.

În opinia liderului ALDE România, şefa Înaltei Curți este de părere că „ar fi trebuit să stăm în afara acestei Convenţii până când se împlinea, poate, termenul lui Brucan şi învăţam să nu mai fim stupid people, învăţam ce e democraţia”.

„Aceste declaraţii stupefiante nu sunt scăpări, ele devoalează mentalităţile unor personaje sinistre ajunse, prin concursuri nefericite de împrejurări, în funcţii-cheie ale statului. Personaje pentru care drepturile omului sunt un moft ori mai rău de atât. Aşa putem înţelege şi cum au fost posibile tenebroasele protocoale ale Justiţiei cu serviciile: pentru că au emanat din minţile abrupte ale lui Macovei, Kovesi, Stanciu, Coldea, Prună, Tarcea şi ale altora ca ei. Şi pentru că mentalităţi atât de viciate e prea târziu să mai fie schimbate, soluţia e una singură: doamna Tarcea să ne lase şi să predea locul din fruntea ÎCCJ cuiva care trăieşte şi gândeşte ca în secolul 21”, conchide preşedintele Senatului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998