Campanii electorale cu bani decontați de stat. Alte propuneri ale Comisiei de Cod Electoral

Data publicării:
vot-senat-mediafax-foto

Aproximativ 15.000 de euro, adică echivalentul a 60 de salarii minime, ar putea fi decontate de partide pentru fiecare candidat. Există însă o condiţie - cel înscris în cursă să depăşească pragul electoral de 3% din voturi.

„Tu, ca deputat, senator sau consilier local, ai o sumă stabilită prin textul de lege, fie o ai în contul tău, fie o împrumuți de la bancă, candidezi, cheltui banii, ai documentele justificative, iar statul îți restituie banii dacă ai peste 3%”, a spus Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților.

Partidele vor putea fi înfiinţate cu doar trei membri, dar şi radierea va fi mai simplă decât în prezent.

Formaţiunile politice dispar din Registrul Partidelor dacă nu participă de două ori consecutiv la alegeri. O formaţiune va fi obligată să depună la alegerile locale liste în 75 de localităţi, iar la parlamentare în cel puţin trei judeţe.

Reguli noi pentru partide:

- partidele pot fi radiate dacă nu participă la de două ori consecutiv la alegeri;

- alegeri locale: partidele trebuie să depună liste în cel puţin 75 de localităţi;

- alegeri parlamentare: partidele trebuie să depună liste în cel puţin 3 judeţe.

Proiectul mai prevede ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi prin votul consilierilor judeţeni, nu direct, cum se întâmplă acum.

„Schimbarea președintelui de consiliu județean nu se poate face decât la inițiativa a unei treimi dintre consilieri, cu majoritate calificată de două treimi”, a spus Victor Paul Dobre, deputat PNL.

Primarii pot fi aleşi într-un singur tur de scrutin, însă toţi candidaţii trebuie să depună liste de susţinători pentru a se înscrie în cursă. Numărul de semnături variază între 100 în cazul comunelor şi 1.000 pentru Capitală.

Desfăşurarea alegerilor locale:

- un singur tur de scrutin pentru alegerea primarilor;

- toţi candidaţii la funcţia de primar trebuie să prezinte liste de susţinători.

Noile legi prevăd ca tot procesul electoral să fie gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă şi nu de Guvern, aşa cum este în prezent.

Partidele parlamentare promit ca toate modificările, inclusiv o nouă lege pentru alegerea preşedintelui României, să fie adoptate până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare.

Citiți și
Comisia de Cod Electoral: Partidele se vor putea împrumuta cu bani de la persoane fizice şi juridice
Traian Băsescu vrea finanțarea campaniilor electorale din bugetul de stat

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri