Când fuzionează USR și PLUS și cum se va numi noul partid. Președintele va fi ales anul viitor

Robert Kiss
dacian-ciolos-dan-barna-usr-plus-inquamphotos-george-calin (2)
FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

În interiorul celor două partide, USR și PLUS, se poartă în aceste zile discuții despre o fuziune care ar urma să aibă loc înainte de alegerile locale. Perspectiva scrutinului electoral din septembrie îi face pe liderii celor două formațiuni să își dorească să intre în campania electorală cu un mesaj clar de unitate, care să reducă conflictele dintre usriști și plusiști. Conform unor surse politice, fuziunea ar urma să fie anunțată într-un congres, la finalul lunii iulie, sau, cel mai târziu, în luna august.

„Vom face două congrese, fiecare partid, și un congres pentru fuziune în iulie-august. Chiar dacă, cel mai probabil, până la alegerile locale nu vom încheia procedura de înregistrare la Tribunal, este necesar să dăm un mesaj de unitate electoratului USR-PLUS care asta așteaptă de la noi”, au declarat surse din USR, pentru Digi24.ro.

Dacian Cioloș, liderul PLUS, a declarat, în direct la Digi24, că „fuziunea USR - PLUS ar trebui să fie făcută până la alegerile locale”. Opinia este împărtășită în ambele partide, deși condițiile fuziunii nu sunt încă stabilite.

Totuși, au existat discuții despre cum ar trebui să arate noul partid. Conform discuțiilor interne, partidul ar urma să se numească USR-PLUS, pentru a nu exista nemulțumiri, deși mai mulți lideri USR au propus o fuziune prin absorbție a partidului lui Cioloș, astfel încât noua formațiune politică să se numească doar USR.

Conducerea partidului, după fuziune, ar urma să fie asigurată de Dan Barna și Dacian Cioloș, într-o structură de co-președinți. Încă nu au fost stabilite detaliile despre împărțirea funcțiilor din biroul de conducere al noului partid.

„Anul viitor va avea loc un congres mare unde vom alege președintele și conducerea. Până atunci, partidul va fi condus de Dan Barna și Dacian Cioloș”, susține sursele citate.

Negocierile pentru alegerile locale și parlamentare, în continuare blocate

Deși discuțiile despre o fuziune par să fi intrat în linie dreaptă, negocierile dintre USR și PLUS pentru alegerile locale din acest an sunt încă blocate. Din 41 de județe au fost închise listele cu candidați doar în 10. „Încă 10 județe vor fi închise săptămâna asta, alte 10 fiind aproape de finalizare. Rămânem cu aproxiativ 10 județe, un sfert, unde nu ne înțelegem deloc”, a declarat un vicepreședinte al USR, implicat în negocierile cu PLUS.

Iar pentru parlamentare, momentan, cele doua partide sunt în discuții de tatonare. Cei din PLUS și-ar dori să obțină cât mai multe poziții pe listă comună, în timp ce USR pare dispus să ofere un sfert din locuri. „Dacă ne dublăm numărul de parlamentari, de la 40 la 80, PLUS ar putea primi 20 de parlamentari, practic jumătate din ce câștigăm în plus”, mai susțin aceleași surse.

După alegerile parlamentare, USR-PLUS vrea să intre la guvernare alături de PNL.

„Este în mod natural și previzibil că USR PLUS va forma viitorul guvern stabil al României cu PNL după alegeri”, a declarat, săptămâna trecută, președintele USR, Dan Barna.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate