Care este adevărata miza a arestării Elenei Udrea. Explicația lui Cătălin Tolontan

Data actualizării: Data publicării:
647011-tolontan

Jurnalistul Cătălin Tolontan a explicat la Digi24 că miza în cazul arestării Elenei Udrea și a Alinei Bica e faptul că dacă acestea nu sunt aduse în țară ca să-și execute pedeapsa, românii au sentimentul că nu s-a făcut dreptate. Percepția cetățenilor asupra actului de justiție reprezintă adevarata miză în acest caz, explică jurnalistul.

„Miza e foarte mare aici pentru că miza nu e Elena Udrea, Alina Bica, Adamescu junior sau Popoviciu. Miza e mai mare, miza e faptul că dacă oamenii ăștia nu sunt aduși în țară și nu își execută pedeapsa, pe bună dreptate, românii au sentimentul că nu s-a făcut dreptate. Procesul nu ajunge la o finalitate și se prelungește frustarea oamenilor și se întărește sentimentul că în țară asta oamenii nu sunt egali în față Justiției și nu e aceeași lege pentru toți, ceea ce e foarte periculos în ce măsură crezi zvârcoliri ale Elenei Udrea, cu acele file de jurnal, intervenții sfidătoare din Costa Rică”, explică jurnalistul Cătălin Tolontan.

„Cetățenii au o percepție asupra actului de Justiție, în primul rând, așa cum e formată din experiențele nemediate, propriile procese, nu neapărat penale, ci și civile de multe sunt întârziate, în săli insalubre, înghețate sau calduroase vara, văd că judecătorii sunt încărcați, oamenii care ajung în față procurorilor văd că ei rezolvă foarte multe cazuri, astea sunt realități în Justiția din România.

Acolo unde au existat abuzuri, realmente, să se cerceteze, cei vinovați să fie pedepsiți indiferent de cine sunt ei – procurori, oameni din servicii - dar nu poți veni să dai cu o pensula grosieră peste tot tabloul pe care cu greu l-au construit. Până la urmă, nu procurorii sau judecătorii, ci românii. Foarte greu s-a ajuns în România un premier că Adrian Năstase, să răspundă în față legii sau Elena Udrea să răspundă în față legii – de aceea, povestea asta cu să se anuleze toate procesele judecate în ultimii 5-6 ani. Unele cerute de Liviu Dragnea și oamenii săi din Parlament e contrară oricărui principiu de restabilire a încrederii în Justiție”, declară jurnalistul la Digi24.

„(Fără interceptări ar mai sta în picioare dosarul Gala Bute?) Dosarul Gala Bute nu a fost construit, în ciuda propagandei mincinoase și plătită din bani publici furați a celor care o înconjurau pe Elena Udrea atunci, nu a fost constuit pe interceptări. N-a existat nici măcar o singură interceptare a Elenei Udrea, o stenograma. Au fost niște interceptări mai vechi decât Gala Bute, care lăsau o relație între niște oameni de afaceri și oameni din jurul Elenei Udrea.

Dar în rest, acest proces a fost construit pe acte contabile. Până acolo încât a fost evident prin câte mâini au trecut banii dați de Elena Udrea din Ministerul Dezvoltării, ajungând să fie spălați la un cetățean care avea o stana de oi, la a 4 sau a 5-a mâna care ar mai fi miza Elenei Udrea”, explică Cătălin Tolontan.

Citiți și: 

VIDEO. Elena Udrea și Alina Bica, reținute în Costa Rica. Ce șanse sunt să ajungă în România - reacții, opinii, interpretări

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri