Mihai Tudose ar putea să mai fie supus unei intervenții chirurgicale. Mesajul lui Victor Ponta

Data actualizării: Data publicării:
mihai tudose inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Medicii sunt în alertă din cauza fostului premier Mihai Tudose, care a suferit marți un infarct grav, iar inima i s-a oprit de câteva ori şi în timpul operaţiei în care îi montau două stenturi. Politicianul este monitorizat permanent şi ar putea să mai fie supus unei intervenţii chirurgicale.

mihai tudose inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, și-a exprimat încrederea că în curând, fostul prim-ministru Mihai Tudose se va implica în campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 2019, relatează Agerpres. 

 "Din fericire, Mihai se simte foarte bine şi sunt convins că va fi foarte repede alături de noi, în campanie, în bătăliile pe care le avem", a spus Ponta, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Pro România a precizat că a discutat personal cu Mihai Tudose, după intervenţia medicală suferită.

"Am vorbit chiar cu el, nu am vorbit cu medici. Nu stă nimeni la căpătâiul lui - ştiţi că unii mint atât de mult încât la un moment dat minciunile lor devin subiect de folclor, cu căpătâiul... E bine, e în spital şi foarte curând va fi alături de noi", a adăugat el.

De asemenea, liderul Pro România a anunţat că Mihai Tudose va ocupa locul trei pe lista candidaţilor partidului pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.

"O spun cu toată încrederea: Mihai îşi va reveni foarte repede şi va fi alături de noi în această bătălie. Cu experienţa pe care a acumulat-o, a fost timp de 15 ani unul dintre reprezentanţii României în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei - această latură europeană a carierei lui Mihai Tudose mai puţin cunoscută - nu se duce să vorbească despre Europa, fără să ştie despre ce e vorba", a spus Ponta.

Mihai Tudose a suferit marţi un infarct miocardic extins, fiindu-i montate două stenturi. Marţi, într-o postare pe Facebook, Mihai Tudose afirma că a suferit "un mic incident" pe fondul oboselii acumulate, dar l-a trecut cu bine şi în două zile revine "la treabă".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro