Care sunt motivele pentru care CCR a declarat neconstituțională Legea descentralizării

Data publicării:
sala CCR ccr ro 1

Plenul Curţii Constituţionale, reunit vineri pentru a soluționa sesizarea formulată de un număr de 70 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare PDL şi PP-DD, a decis, în unanimitate, să o admită, declarând astfel neconstituțională legea descentralizării.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a luat decizia cu unanimitate de voturi, se arată în comunicatul Curții.

„Curtea a reţinut încălcarea:

- principiului autonomiei locale, în privinţa trecerii bunurilor din domeniul privat al statului în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, fără exprimarea consimţământului autorităţilor administraţiei publice locale/judeţene;

- regimului constituţional al proprietăţii, în privinţa transferului masiv de bunuri din domeniul public/privat al statului, în domeniul public/privat al unităţilor administrativ-teritoriale, prin derogare de la regulile de drept comun în materie, fără o identificare conform legiilor în vigoare a bunurilor în cauză;

- exigenţelor de claritate, precizie şi predictibilitate a legii prin reglementarea contradictorie a drepturilor care se transferă/constituie prin lege (de proprietate/de administrare), lipsa de corelare cu ansamblul normativ în materie şi cu reglementările din care sunt preluate competenţele descentralizate, reglementarea unor structuri descentralizate cărora nu le este conferită nicio atribuţie (comisiile judeţene ale monumentele istorice) cu menţinerea în paralel a structurilor care au format obiectul descentralizării (comisiile zonale ale monumentelor istorice);

- principiului legalităţii, prin nerespectarea cadrului legal în materia descentralizării şi a proprietăţii.

În plus, cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a respins criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică”.

Motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri