Cartea jucată de AUR ca să blocheze pachetul fiscal. Mizează pe absenții Coaliției la dezbaterea moțiunii

Andreea Ghiorghe Data actualizării: Data publicării:
george simion, aur
Foto: AUR

Parlamentarii AUR urmează să depună în această seară sau, cel târziu, mâine dimineață, moțiunea de cenzură care să trimită acasă Cabinetul Bolojan. Votul va avea loc săptămâna viitoare. Deși nu au voturile necesare, reprezentanții Opoziției pot să joace cartea absenteismului parlamentar. Dacă aleșii Coaliției nu vor fi prezenți în număr mare la dezbaterea moțiunii, nu va exista cvorum pentru a o bloca și va fi amânată. Asta înseamnă inclusiv amânarea adoptării noului pachet fiscal.

Potrivit informațiilor Digi24.ro, reprezentanții AUR au adunat deja semnăturile partidului SOS, însă așteaptă să le fie semnat demersul și de aleșii POT. În funcție de cât de repede reușesc să le adune, vor depune la Parlament moțiunea. Mâine dimineață sau chiar în această seară. Pentru a înainta demersul, au nevoie de 116 semnături, pe care le pot aduna ușor doar din rândurile Opoziției.

Tot mâine ar putea să fie citită moțiunea în fața senatorilor și deputaților, însă votul final este programat pentru săptămâna viitoare, luni.

Noile taxe pot fi amânate din cauza absenților din Parlament

Blocarea moțiunii de cenzură și, implicit, adoptarea pachetului de măsuri fiscale ar putea fi amânate în cazul în care nu este asigurată prezența minimă la o astfel de ședință - 50% + 1 din numărul total al senatorilor și deputaților. Surse din rândul Coaliției de guvernare ne-au declarat că se așteaptă ca Opoziția să mizeze tocmai pe problema absenteismului, știind că nu ar avea șanse să obțină suficiente voturi pentru a moțiunea să fie adoptată. Astfel, PSD și PNL se așteaptă ca o parte din parlamentarii AUR, SOS sau POT să nu se prezinte la ședință, pentru a face mai grea misiunea Coaliției de a bloca demersul.

Cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă PSD, PNL și UDMR au avut mari probleme să își treacă la vot propriile proiecte din cauză că aleșii nu s-au prezentat la ședințe.

Așadar, va fi un test al noii Coaliții de guvernare - să își aducă oamenii în bănci, din vacanță. De aceea dezbaterea și votul ar fi fost programate pentru ziua de luni, pentru a avea timp să mobilizeze parlamentarii. 

Dacă moțiunea de cenzură va fi respinsă, Opoziția poate să sesizeze și Curtea Constituțională. Asta înseamnă alte câteva zile în plus până la pronunțare, în contextul în care mare parte din măsurile fiscale sunt planificate să se aplice de la 1 august. 

AUR are nevoie de voturi din Coaliție

Pentru a schimba Guvernul, Opoziția are nevoie de voturi și din rândurile Coaliției de guvernare. Vorbim despre un total de 233 de voturi necesare. Dacă ne uităm la numărul parlamentarilor, AUR, împreună cu SOS și POT adună 129 de senatori și deputați, dacă nu sunt luați în calcul și parlamentarii neafiliați. Chiar dacă li s-ar aduna și neafiliații, 24 fiind numărul total de la Senat și Camera Deputaților, tot le-ar mai trebui oameni. Mai exact, cel puțin 80 de parlamentari pe care ar trebui să îi convingă din rândurile PSD, PNL, USR sau UDMR.

Deși PSD a declarat pentru Digi24.ro că formațiunea nu va iniția sau vota un demers care este împotriva propriului Guvern, sunt tot mai multe voci nemulțumite de măsurile fiscale anunțate. Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a transmis pe Facebook că social-democrații sunt tratați „ca o prezență decorativă într-un moment cheie pentru țară.”.

De asemenea, nemulțumiri au fost și în rândul minorităților naționale. Nicolae Păun, deputat din partea minorității rome, a refuzat să participe la ședința în care Guvernul și-a asumat răspunderea pe noile măsuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”