Cătălin Predoiu: Victor Ponta va crea două probleme majore României. Îi dau o veste proastă

Data publicării:
7 PREDOIU

 

Cătălin Predoiu a reacţionat, prin intermediul unei postări pe Facebook, la atacurile preşedintelui PSD, Victor Ponta, la adresa sa, din timpul discursului susţinut la Consiliul Naţional al PSD.

„Ponta continuă să mă atace cu lipsă de respect faţă de adevăr. E şi acesta un fel de avantaj pervers. Când eşti un mincinos consacrat şi ai obrazul atât de gros, nu-ţi mai pasă cât de mult minţi”, a spus Predoiu.

Potrivit Mediafax, el l-a acuzat pe premierul Ponta că „va crea două probleme majore României”.

„Va distruge echilibrele fiscal-bugetare printr-un foc Bengal pe care l-a botezat Cod Fiscal, despre care ŞTIE oficial că va produce un deficit bugetar riscant de mare şi va da drumul unei acţiuni majore de subminare a Justiţiei prin distrugerea cadrului legislativ şi atacarea instituţiilor anti-corupţie, vezi pregătirea de artilerie făcută prin declaraţiile Severin Georgică-Tăriceanu”, a scris Predoiu.

Cătălin Predoiu i-a transmis lui Victor Ponta: „Există totuşi o veste proastă şi pentru Ponta: SUA îşi trimit în România un Ambasador”.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că noul PNL este „tot PDL, cu o literă schimbată”, şi nu are viziune, referitor la Cătălin Predoiu, spunând că acesta nu poate să fie prim-ministru, „decât dacă e doamna Bica lângă el, să îl înveţe ce să facă”.

Citiți și SUA au găsit ambasador pentru România. Emil Hurezeanu: „Un specialist în operațiuni speciale, care are experiență în zone sensibile”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri